Creativitate, numele tău e reciclare. Uneori.

Creativitate / by Grolsch RO

Pare-se că oamenii reciclează din cele mai vechi timpuri. Prima astfel de atestare datează din perioada î. e. n: în Roma Antică se recicla sticla. Platon amintește și el de practica asta, iar alte guri bune vorbesc despre Asia ca epicentru al reciclării. Mai puțin importantă este originea, cât motivul, rămas același de mai bine de 2000 de ani. Unele resurse sunt epuizabile. Altele, însă, nu-s. E cazul creativității. Când trece din latent în activ, nu-ți mai dă drumul. Și dacă nu ai la îndemână pânze, acrilice și creioane de grafit, lucrezi cu ce prinzi. Cam ca .. Kyle Bean, londonez. La el inspirația ia forma întrebărilor. Ce-a fost prima oară: oul sau găina? Ca să se apropie de răspuns, Kyle a început să recicleze coji de ou.

După ce i-am mai studiat portofoliul, ne-am dat seama că ne cunoaștem de ceva vreme. Tot el este autorul portretelor din resturi de creioane, precum și creierul din spatele seriei fotografice Soft Guerrila.

Sursa: http://www.kylebean.co.uk/portfolio/# Alt reciclator? Erika Iris Simmons. Erika reciclează casete vechi și le transformă în portrete despre care vuiește internetul. Și pe ea o știm ce ceva vreme. Am și încercat să ne jucăm astfel, dar nu prea ne-a reușit. Nu-i treabă ușoară să îmblânzești banda și s-o faci să stea la poză.

Sursa: http://www.flickr.com/photos/iri5/ De la coji de ouă și casete vechi trecem la reviste și ziare care nu mai sunt de actualitate. Asta fiindcă Derek Gores s-a specializat pe colaje (clasice și nu prea) din reviste, ziare și alte hârtii pe care nu s-a îndurat să le arunce.

Sursa: http://www.derekgores.com/

În Franța, Atelier Hapax reciclează cartonul în șah, după cum urmează:

Sursa: http://www.atelierhapax.com/ Bănuiam noi că pionul e de carton, acum avem și confirmarea.

Mai departe vi-l (re)prezentăm pe Nick Gentry, care se folosește de dischete pe post de pânză și pictează pe ele tot felul.

Sursa: http://www.flickr.com/photos/nickgentry/page2/ Pe picior de plecare, vă lăsăm cu herghelia sculptată de Heather Jansch din bucăți de lemn ieșite din uz. Adică picate din copaci. Și când spunem herghelie, chiar ne referim la asta, fiindcă ..

Concluzia: reciclarea nu-i numai una. Și foarte bine că-i așa. Colectarea selectivă nu are secțiune de artă. Încă.




Back Published 25 Feb 2013 Creativitate
0 comments
Choose a cover
Choose