MUSIC BASICS: Andrei Bucureci [Crowd Control]

Creativitate / by Grolsch RO

Uneori, o piesă sau un album merg mai departe decât să fie simple liste dintr-un playlist. O piesă bună te poate infecta: o asculți non-stop, o asociezi cu un eveniment sau ții minte pentru totdeauna când ai ascultat-o pentru prima dată. Dar lucrurile devin cu adevărat interesante atunci când piesele preferate devin parte din soundtrack-ul vieții tale.
Rând pe rând, luăm la descusut oamenii și playlist-urile lor, încercând să aflăm melodiile care le influențează într-un fel sau altul viața de zi cu zi.

Source: Andrei Mușat

Grolsch.RO: E dimineață, trebuie să pleci de acasă spre job. La ce dai “play” și pe ce?

Andrei Bucureci: Pentru mine, drumul către biroul Creionetica e ca o călătorie science-fiction prin București-Babylon. Am nevoie de warp speed, de o cutie de viteze cu peste o mie de opțiuni. Evident că soundtrack-ul trebuie să fie ceva energic și futurist. Așadar, un album din 1998 din Suedia de hardcore punk, jazz, electro și spoken word și unul din 2000 din California de hardcore punk, psyhedelic, electronic și progressive. Cele două discuri reprezintă pentru mine boost-ul de vitamine pentru a ajunge adrenalinizat la birou.

Am un player vechi Transcend 330 Mp3 vechi din 2010. Nu îmi place să ascult muzica pe telefon sau pe YouTube. Dacă ascult albume de hardcore punk din apropierea anului 2000 și device-ul trebuie să fie pe măsură. Oricum, cine se aseamănă se adună și colegii mei, Răzvanescu și Coshmelin, ascultă muzică tot de pe player. Dacă ne plac sintetizatoarele analog, clar ne plac și mp3 playerele, suntem generația MTV, blocată în momentul în care un player făcea tranziția de la casete și CD-uri către un viitorul glorios și futurism pur.

Refused – The Shape of Punk to Come, albumul întreg de luni până miercuri. Piesa pe repeat care nu mă plictisește niciodată: New Noise.

At the Drive-In – Relationship of Command, albumul întreg de miercuri până vineri. Piesa pe repeat la care dau back pe player: One Armed Scissor.



Source: Andrei Mușat

Grolsch.RO: Când muncești și vrei să te concentrezi, asculți…

Andrei Bucureci: Aveam caseta originală și o ascultam în mașină, în drum spre bunici în 2001. Acum am CD-ul și îl ascult în mașină la drum lung și deseori spre bunica. Trebuie să recunosc că primul album de la Gorillaz – Gorillaz este discul care mă ajută să mă concentrez cel mai bine. Este un album super deosebit. Nu mulți realizează că este o continuare a proiectului Deltron 3030 a lui Dan The Automator cu Del Tha Funkee Homosapien, care fac un soundclash cu Damon Albarn de la Blur. Este înregistrat și produs în Jamaica, Japonia și puțin și pe la Londra, și intră ca uns în orice context, atât de familiar îmi este. Oricât de clișeu va părea, cea mai faină piesă, care nu îmbătrânește niciodată este Clint Eastwood, unde Albarn se crede Augustus Pablo care cântă la melodică dub și întalneste cu indie britanic intrat în comă și cu hip-hop groovy cu versuri excelente de la Del Tha Funkee despre capcanele celebrității.

Anul asta am văzut pentru prima dată Gorillaz live la Szighet în Budapesta. A fost concertul no. 2 al anului după Massive Attack și Young Fathers la Arenele Romane!


Source: Andrei Mușat

Grolsch.RO: Melodia care te face mereu să vrei să dansezi?

Andrei Bucureci: Trebuie să recunosc că are legatură cu Berlinul și mai ales cu senzaționalele vremuri Geniale Dilletanten dintre ’79-’80, ilustrate marfă în documentarul B-Movie Lust & Sound in West Berlin cu Mark Reeder.

Omul ăsta este ca o inspirație constantă pentru mine și muzica pe care o produce și promovează.O tipă din Germania i-a zis tehnopop, dar eu îi zic dancefloor filler, atât în Control Club, cât și oriunde în lume:

Westbam & Richard Butler – You Need The Drugs

Discul oficial al piesei se numește Gotterstrasse, este produs de Westbam – Westfalia Bambaata și pe el se găsesc colaborări cu Iggy Pop, Hugh Cornwall de la The Stranglers, Bernard Sumner de la New Order, Brian Molko de la Placebo și hip-hoperi gen Kanye West, Lil Wayne. Totul într-un stil excelent de techno cursiv și hyper dansant.


Grolsch.RO: Care este piesa pe care crezi că ai ascultat-o cel mai mult de-a lungul vieții și de ce?

Andrei Bucureci: New Order – Crystal, melodia pe care eu o consider scrisă în rația de aur. 

Prima dată am auzit-o pe MTV în ‘99 și am savurat pe bucăți albumul Get Ready în liceu. Pentru ca apoi în facultate să înteleg din ce în ce mai bine contextul în care a fost făcut și cu fiecare ascultare să descopăr ceva nou și proaspăt.

Anul acesta am citit și biografia din perioada New Order a basistului Peter Hook și am conștientizat de ce ador piesa și albumul astea. PS: Varianta originala din ‘98 are și ea legatură cu Mark Reeder și Berlin.










Source: Andrei Mușat


Grolsch.RO: Primul CD/vinil pe care l-ai cumpărat vreodată?

Andrei Bucureci: Evoluția mea ca și ascultator de muzică este definită de formatele pe care se ascultă, dar și de personalitatea mea și de gusturile mamei mele, care îmi bombarda urechile cu: Prince, AC/DC, Iron Maiden și Dire Straits. Așadar:

Primul meu CD a fost The Offspring – Americana.

Primul vinil single pe care l-am cumpărat în Suburbia după concertul lor excelent este Paprika Korps – Follow Follow și primul LP este The Bug – London Zoo, al lui Kevin Martin, unul din top five producători favoriți ai mei. LP-ul cu trei plăci l-am gasit în Third Ear Records din Tel Aviv și am știut că nu îl pot lăsa acolo.

Țin să menționez și prima mea casetă, Rammstein – Sehnsucht. Da, cred că am ceva cu muzică germană, uitându-mă din nou peste ce tot recomand aici. Am studiat germana din clasa a doua și cred că are legatură.


Grolsch.RO: Albumul all-time favorite?

Andrei Bucureci: Ceva conational, pentru că îmi place să trăiesc și muncesc în România. În ciuda faptului că poate sună ca un clișeu, sunt mândru că sunt român. Și asta mai ales pentru că îl cunosc pe Rodi (părintele muzicii electronice românești), am cântat cu el și pentru că el a realizat câteva albume care reprezintă la standarde internaționale valoarea culturală electronică a țării noastre. Plus că era pe lista neagră a sistemului comunist, ceea ce îl face și mai cool.

Rodion GA – Lost Tapes, lansat la 1 ianuarie 2013 la casa de discuri din Londra, Strut Records.

Source: Andrei Mușat

Grolsch.RO: Care este piesa pe care o asculți în ultima perioadă pe repeat?

Andrei Bucureci: Cred că 2018 este un an extraordinar pentru jazz. Local, sunt super entuziasmat de ai noștri Krisper și al lor Landing on the Comet, iar internațional, albumele pe care le-am ascultat cel mai mult anul acesta au legatură cu jazzul fusion.

Sons of Kemet – Your Queen Is A Reptile. O piesă de jazz cu saxofon, tuba și doi tobosari + spoken word militant și mă mai satur de ea.

Sly & Robbie Meets Nils Petter Molvaer – How Long. Jamaica se întâlnește cu Norvegia în dub jazz. Dacă ar fi scos un album doar cu aceasta piesa de 10 ori la rând, tot l-aș fi ascultat fără regrete că aș irosi timpul.


Grolsch.RO: Melodie de fredonat în duș?

Andrei Bucureci: Miss Red – Slay

Clar unul din top five discuri ale anului pentru mine. Primul LP al casei de discuri PRESSURE a lui Kevin Martin The Bug este albumul debut al cântăreței și MC-eriței din Haifa Israel, Miss Red. Un mega trip de la prima piesă până la bangerele cu care se încheie discul.


Source: Andrei Mușat

Grolsch.RO: 10 albume fără de care viața ta nu ar fi fost la fel de mișto.

Andrei Bucureci: 01 Rangleklods – Beekeeper

Perfect pentru amor și o viață de cuplu sănătoasă, revigorată des.

02 GAIKA – Machine

Un mixtape care anunță un artist ancorat în realitatea prezentului social din Londra, dar care sună ca din 2050, un moment în care Londra s-ar putea să fie înghețată și sub ape.

03 Death Grips – Exmilitary

Încă un mixtape (se pare că îmi place acest gen de abordări muzicale), de data asta din State, de la o mega trupă live de afropunk hip-hop industrial.

04 Gonjasufi – A Sufi And A Killer

Pe omul ăsta am avut plăcerea să îl cunosc și ascult live în Control Club. Doar atât pot spune: mai vreau pe hip-hop șoptit cântat cu influențe orientale și punk!

05 Depeche Mode – Violator

Violator este o bestie! Nu știu câtă lumea conștientizează că discul ăsta este în formula de aur, șirul lui Fibonacci. Și mă refer la piese precum Waiting For The Night și Clean, nu la hituri!

06 ENVIRONMENTS – Ascuns

Costache, Alex și Fane fac o treabă extraordinară constant. Eu îi respect maxim și aștept cu drag viitoare materiale. Plus că live sunt o revelație.

07 Karpov not Kasparov – Soundtrack for a Game of Chess (Vocal Edits)

KnK sunt un duo, un power duo. Te fac să dansezi, să visezi, să te joci (șah, deci super important, activezi sinapsele) și mai ales să înțelegi că România are și artiști care cântă în afară des. Muncă, nu lamentație!

08 Gil Scott-Heron – I’m New Here

Spoken-wordul este unul din stilurile mele favorite, iar Gil Scott-Heron (Rest in Power) a fost unul dintre cei mai reprezentativi și activiști artiști americani (datorită lui s-a televizat revoluția) și în plus, făcea soul, jazz, funk, proto-hip-hop, blues, electro și chiar reggae (uuuu, acest cuvant interzis).

09 Blazzaj – Macadam

Made in Timișoara! Ce să zic, dacă mama m-a făcut fan Prince, eu am făcut-o fan Blazzaj. În familia mea, în liceu și facultate se asculta mult Blazzaj. Pe discul ăsta e piesă, Urma, una dintre cele mai bune piese românești scrise vreodată, care este foarte, foarte underrated!

10 Kode9 & Spaceape – Memories of the Future

Dacă tot l-am menționat pe The Bug, nu pot să nu menționez un alt disc excepțional al perioadei. Artistul meu favorit de spoken-word din Londra, The Spaceape (Rest in Power), și producatorul electronic-dub futurist Kode9 au realizat un portret incredibil al lucrurile ce vor veni în viitor, în Marea Britanie și în lume.


Source: Andrei Mușat

Grolsch.RO: Cel mai underrated album/artist

Andrei Bucureci: Două dintre albumele mele favorite par underrated. Evident că în sufletul meu nu sunt.

Mark Reeder – Mauerstadt

Bad Brains – I Against I

Sunt în mod clar albume cult. Ce înseamna oare muzica cult în România pentru români?


Grolsch.RO: Filmul cu cel mai bun soundtrack?

Andrei Bucureci: B-Movie: Lust & Sound in West Berlin Soundtrack

Tot curate de Mark Reeder. Menționasem mai sus You Need The Drugs, dar discul ăsta dublu CD conține așa: Joy Division, Ideal (una din cele mai șmechere trupe cu front-woman din Berlin), Anne Clark (una din cele mai tari artiste de spoken word electronic britanico-germana), Malaria (o trupă numai de ladies care cânta post-punk experimental), Die Toten Hosen, trupa fictivă de reggae dub Reefah Madniss și, nu în ultimul rând, trupa franco-germană de electro-post-punk Velvet Condom.


Source: Andrei Mușat

Grolsch.RO: O recomandare pentru comunitatea grolsch.ro …

Andrei Bucureci: Românește! Normal că Shukar Collective – Taves Bahtalo, un disc de electro-folclor înaintea celor acum celebri Subcarpați. O trupă și un proiect care meritau mai multă atenție, răbdare și o durată de viață mai mare.

Au ajuns, de fapt, peste tot: Mexic, UK, Franța, Olanda, etc. Dar meritau mai mult decât 2 albume și o existenșă plină de controverse. Tamango este un icon al Romaniei și faptul că era rom și a reușit să facă ce a făcut demonstrează ce destine paradoxale avem noi românii. Și da, romii sunt români!

https://www.facebook.com/CrowdCTRLRO/




Back Published 18 Oct 2018 Creativitate
0 comments
Choose a cover
Choose