ON CREATIVITY [AWAKE FEST EDITION]: THE SUBWAYS

Creativitate / by Grolsch RO

Awake a fost un festival care ne-a oferit momente perfecte pentru a ne trezi creativitatea și a ne decontecta de la cotidian: muzică live, teatru, film și artă. După 3 zile de festival, revenim cu multe povești despre creativitate și despre cum văd oamenii acest lucru. Continuăm seria On Creativity, ediția de festival, cu The Subways.

THE SUBWAYS: Creativitatea pentru noi înseamnă absolut totul. Nu am fi în această trupă fără creativitate, nu am sta pe această canapea fără creativitate. Pentru că cineva a creat această canapea. E mai mult decât un obiect cu o utilitate, e un obiect de artă, frumusețe și confort. Nu pot să cred că am trecut de la cariera noastră la o sofa, dar am fost creativ. Și orice moment din viața unui om este un moment creativ.

Cred că creativitatea nu ar trebui să existe doar în domeniul artei, nu trebuie să fie neapărat ceva cu un caracter artistic. Creativitatea poate fi implicată în chestiuni precum momentele în care te gândești ce jocuri să te joci cu copiii tăi, poate fi într-o cerință de IT, poate fi o ecuație matematică, poate fi într-un meci de fotbal, chiar și într-un joc de squash. Există toate aceste momente variate, în timp și spațiu, când trebuie să fii creativ, vrei să fii creativ sau ai un impuls creativ. Și creativitatea ar trebui să fie accesibilită pentru toată lumea. Cred că este important să creăm condițiile pentru ca aceasta să existe pentru toată lumea, nu doar pentru noi. Creativitatea este o chestiune comună și socială.

Cred că orice om de pe planetă o are în sine și toată lumea are o carte sau o piesă pe care altcineva ar iubi-o.

Cred că acesta este aspectul grozav când vine vorba de muzică, că nu trebuie să fiu într-o anumită stare pentru a fi inspirat. Uneori forțez creativitatea și de multe ori nu funcționează. Dar alteori merg pe stradă și îmi vine o idee, 2, 3, uneori chiar și 5, și trebuie să găsesc rapid o modalitate de a le comunica: le scriu telefon, pe un carnețel, le înregistrez pe mobil sau i le zic soției mele, pentru a fi păstrate, iar apoi să le pot da mai departe lor, și apoi ei să fie creativi.

Uneori poți doar să te uiți la ceva sau să vorbești cu cineva și puff, îți vine în minte un întreg album.

Cred că scrii ele mai bune cântece atunci când ești fericit, ești relaxat și nu există stres în jurul tău. Atunci când nu le forțezi. Poți să treci printr-o perioadă de 6 luni și să nu poți scoate nimic, dar apoi în 2 săptămâni îți vine totul.

Deci practic spui că cel mai creativ punct este atunci când eu stau în pat în pijamale, mâncând înghețată.

Stai în Barbados pentru o lună.

Asta e grozav. Ei o să îmi rezerve un hotel. Iubesc asta. Cu siguranță aș scrie un album în Barbados.

Ai scris al treilea album stând în casă în boxeri, uitându-te la The Simpsons.

Așa am făcut. E 100% adevărat.

Unii oameni se gândesc: “Oare ce avea Billy în minte când a scris piesa aia?”. Și nu s-ar gândi niciodată la mine în boxeri. Niciodată, nici în cele mai nebune visuri. Dar uneori se întâmplă. Sunt în boxeri și apare un cântec. Sunt în duș uneori...

Știi că există acest clișeu în care doar cânți în duș și brusc îți vine o idee de piesă... Chiar se întâmplă! Stau în duș și cânt: “Oh, Doamne. Do, La minor, Sol, cu o melodie pe deasupra. Cineva să îmi aducă un pix! Trebuie să notez asta.”

Creativitatea vine de oriunde, oricând, în orice situație, și e bine că e așa.





Back Published 16 Oct 2018 Creativitate
0 comments
Choose a cover
Choose