Martha Cooper s-a numărat printre artiștii internaționali invitați în cadrul evenimentului Uriași de Pantelimon, unde am surprins-o și noi pentru un scurt interviu.
">


[URIAȘI DE PANTELIMON] Martha Cooper și primele ei experiențe cu street art-ul

/ by Grolsch RO

În ultimele patru decenii, Martha Cooper a documentat apariția artei stradale și a urmărit capturarea trecerii sale de la o subcultură underground la o formă de artă celebrată la nivel global.
După ce a pătruns în interiorul grupurilor de grafferi din New York-ul anilor ’80, Martha Cooper a început să fotografieze artiști în timpul raidurilor de la metrou, reușind să surprindă mișcarea în contextul ei real. Totul a culminat cu lansarea albumul "Subway Art", un portofoliu al street art-ului newyorkez al perioadei respective. Martha Cooper s-a numărat printre artiștii internaționali invitați în cadrul evenimentului Uriași de Pantelimon, unde am surprins-o și noi pentru un scurt interviu.

Experimentalist.RO: Ce anume ți-a atras atenția spre graffiti?

Martha Cooper: Am început un proiect foto în care suprindeam copii făcând lucruri creative pe cont propriu. Pe vremea aceea lucram la un ziar, dar în timpul liber mă plimbam pe străzi și fotografiam puștii din cartierul apropiat locului meu de munca care își construiau singuri fortărețe, care creau tot felul de jocuri și se prefăceau că sunt mecanici sau își făceau singuri jucării. Am lansat și un album pe tema asta, care se numește "Street Play".

Într-o zi, unul dintre băieții pe care îi fotografiam mi-a arătat carnetul lui cu desene și mi-a explicat că încerca să își deseneze numele lui într-un anumit stil, desen pe care mai apoi îl va crea pe un perete.

Și cam asta mi-a strânit interesul. Până la momentul acela nu știam exact la ce mă uit când observat graffiti-urile din cartier. De fapt, desenele din carnet arătau exact ca niște graffiti-uri pe care le-am văzut astăzi prin București. Mi-au adus aminte de zidurile din perioada aceea.

Într-un fel a fost dezamăgitor pentru că te-ai fi așteptat ca un graffiti să fie despre ceva politic, despre cineva care iubește pe altcineva sau ceva intersant. Dar nu era interesant. De îndată ce mi-a explicat că porecla lui este HE3 și că desenele pe care le făcuse erau de fapt acest nume stilizat, codificat și desenat în diferite stiluri, am înteles graffiti-ul.

Puștiul s-a oferit să îmi facă cunoștință cu “regele”, adică Dondi, unul dintre artiștii legendari ai graffiti-ului din perioada anilor ’80 din New York. După ce am mers la el acasă, Dondi s-a dovedit a fi un tip foarte interesant, iar eu am devenit fascinată de toată această subcultură.

Experimentalist.RO: Îți alegeai subiectele sau doar te plimbai și se întâmpla să fotografiezi ce vedeai?

Martha Cooper: Aș spune că într-un fel ele mă alegeau pe mine. Un lucru ducea la altul mereu. Fotografia era un lucru important când venea vorba de denesele pe metrouri și trenuri. Era cumva dovada actului tău. Desenele nu rezistau mult, de aceea era nevoie de cineva care să suprindă totul. Aș putea spune că intrearea mea în această subcultura a fost faptul că eu le ofeream pozele de care aveau nevoie.

Experimentalist.RO: Ai încercat vreodată să intri mai mult în viața persoanelor din aceste comunități, să descoperi mai multe lucruri personale despre ei?

Martha Cooper: Am aflat foarte multe despre ei. Mult mai mult decât aș fi vrut să știu. (râde)

Știi, eu am fost mereu mai în vârstă decât ei, chiar și atunci când am început. Și nu am făcut niciodată parte cu adevărat din grupurile lor. Ei aveau între 18-25 de ani, iar eu deja aveam 40 de ani.

Auzisem foarte multe lucruri. Mulți dintre ei aveau probleme legale, dar nu am intrat niciodată cu adevărat în zona asta personală a lor.

Experimentalist.RO: Ce crezi despre faptul că graffiti-ul s-a mutat de pe stradă în galerii?

Martha Cooper: Știi, graffiti-ul s-a mutat în galerii destul de devreme. Nu este neapărat interesul meu să fotografiez acest gen de artă într-o situație de genul ăsta. Cred că artiștii trebuie să facă bani din artă și să își câștige existența, iar o metodă este prin expunerea muncii lor pe pânze în galerii, dar asta nu e ceea ce vreau eu să fotografiez. Nu îmi doresc neapărat să intru într-o galerie și să fotografiez pânzele cuiva. Nu zic că e greșit, sub nicio formă, doar că nu e interesul meu. (râde)

Cred că este grozav atunci când artiștii pot să câștige doar din munca lor, să nu fie nevoiți să aibă și alte job-uri. Însă cred că uneori e greu pentru unii artiști de stradă să traducă arta lor. Este o stare diferită atunci când ești pe stradă și faci un mural imens pe o clădire, când știi că e ilegal și o faci la repezeală, iar totul este foarte fresh. Apoi se apucă să facă ceva pe pânză și totul devine foarte controlat. (râde)

Experimentalist.RO: Apreciezi la fel de mult stickerele și tag-urile?

Martha Cooper: Sunt un mare fan al acestora. Chiar am scos un album doar despre tag-uri, care se intitulează Tag Town. Încercam să identific și să înteleg aceste tag-uri. Dacă reușeai să le descifrezi, deja știai cine a fost unde și asta mersul cu metroul devenea mai interesant. (râde)

Cred ca stickere și tag-urile sunt un mediu aparte și de aceea îmi și plac foarte mult. 

Experimentalist.RO: Credeai că fotografiile tale vor avea vreodată o valorea istorică?

Martha Cooper: Credeam, da. Însă nu credeam niciodată că vor fi expuse undeva. Întotdeauna am gândit că voi imortaliza aceste opere de artă pentru că vor dispărea și pentru că sunt efemere. Doream să ajut la conservarea lor istorică.

Nu credeam că vor deveni ceva cunoscut în toată lumea, credeam că vor rămâne în New York. Și cu singuranță nu credeam că vor fi subiect de interes în București în anul 2017. (râde)




Back Published 20 Oct 2017
0 comments
Choose a cover
Choose