ZECE LECȚII DE VIAȚĂ DE LA ARTIȘTI. Antoaneta Cojocaru, suflet de teatru

/ by Grolsch RO

Se spune că viața este o călătorie. Ne-am propus să pășim cu artiștii pe drumul devenirii lor ca să povestim momente care au construit personalitatea și creațiile lor. Pe măsură ce înaintăm în viață este important să ne păstrăm curiozitatea activă. La fel ca atunci când eram copii. Curiozitatea te ajută să afli lucruri noi, să înveți și să evoluezi. Fii curios, cercetează, experimentează până îți găsești drumul și împlinirea. Viața i-a dat teatru când n-a mai putut să danseze. Și-a dorit să fie toată viața balerină, iar acum ne invită sufletul la dans în spectacole de teatru care se joacă pe multe dintre scenele Bucureștene. Antoaneta Cojocarueste un artist cu o prezență foarte puternică pe scena teatrului românesc.
Antoaneta nu este tristă că a trebuit să renunțe la balet când era înclasa a IX-a după ce făcuse doar asta încă de la 3 ani. A renăscut prin teatru, iar astăzi dăruiește prin arta spectacolului cu o generozitate incredibilă.

Experimentalist.RO: De ce ai ales teatrul, Antoaneta?

Antoaneta Cojocaru: De fapt, de când mă știu mi-am dorit să fiu balerină. De la 3 ani am început să iau lecții de balet, tata era cântăreț de operă și eu am crescut într-un teatru și balerinele erau un fel de zâne care pluteau… 

Am făcut liceul de coregrafie, dar neavând neapărat un corp de balerină (spate prea fragil, genunchi prea mici) am avut tot felul de accidente culminând cu dubla ruptură de ligamente la genunchiul stâng și a trebuit să renunț la balet. Eram în clasaa IX-a când s-a întâmplat. Baletul era totul pentru mine și am avut un șoc. Mama mea, care era profesoară de matematică și o femeia deșteaptă, s-a prins că nu voi rezona cu zonele reale și m-a trimis la Scoala Pupulara de Artă la niște cursuri de actorie care, initial, nu mi-au plăcut deloc. Dacă zona baletului era o lume ideală în care totul era perfect și romantic și era extrasă doar partea frumoasă a lucrurilor, la teatru se vorbea de toate, inclusiv de părțile mai urâte ale vieții, iar asta, la început, m-a respins. În timp însă, așa, ușor usor, mi-am găsit locul. M-am gândit că pot să le îmbin. Și așa a rămas, că voi da examen să intru la ATF (Academia de Teatruși Film – n.r,).

Mă gândeam că nu am șanse concrete să iau examenul și pentru că auzisem destule povești cu oameni care au încercat de 2, 3, 6, 7 ori, eu mi-am zis clar că dacă nu iau din prima, n-are rost să mai încerc, înseamnă că nu sunt facută pentru asta. Mai ales că la vârsta aceea, 7 ani sunt o viață de om. Norocul meu a fost că am intrat din prima, prima. Profesorul meu, maestrul Ion Cojar, avea o metodă de a te învăța actorie și era un om foarte sincer. Nemințindu-te niciodată, începea să iți placă meseria asta. Înțelegeai că e un drum de făcut în special cu tine, nu neapărat de a juca ceva, ci de a te găsi pe tine. Pe lângă asta era un om de cuvânt, era un om foarte drept. Era director al Teatrului Național și nici nu se punea problema să nu ajungă la cursuri sau să nu ne dea atenție și cumva ne creștea și ca oameni.

Experimentalist.RO: Se poate spune că ai descoperit pe drumul ăsta o fascinație pentru teatru?

Antoaneta Cojocaru: Am crescut în teatru, tata era cântăreț la operă, sora mamei mele era balerina. Toată lumea asta s-a prins de mine ca o piele pentru că am crescut în mediul ăsta. Fascinația scenei nu era genul acela de fascinație – vreau să fiu acolo pe scenă. S-a născut în mine o nevoie de a face parte din lumea aceea care se construia pe scenă.

Experimentalist.RO: Ce îți place cel mai mult din ceea ce faci?

Antoaneta Cojocaru: Îmi place să fiu pe scenă pentru că acolo sunt cea mai sinceră.

“Libertatea pe care mi-o permit pe scenă, în viață nu mi-o permit și atunci îmi place să fiu acolo pentru că acolo sunt mult mai EU, deși sunt în pielea altor personaje.”

Și timpul trece altfel, trăiești la altă intensitate. Și mai e ceva. Sunt spectacole în care reușesc să vorbesc ceva cu un partener, cu un coleg, în replicile din spectacole, ce nu am reușit niciodată să vorbesc în viața reală. Poate că în viață nu reușim să ne spunem multe lucruri, iar acolo reușim să comunicăm. Acolo reușim să comunicăm cu adevărat. Nu se întâmplă tot timpul, dar când se întâmplă e ceva foarte special.

Experimentalist.RO: Pe oamenii care vin la spectacole, cum crezi că îi atinge spectacolul de teatru?

Antoaneta Cojocaru: De când cu Laboratorul de Noapte am primit multe feedbackuri. Spațiul fiind atât de intim, riscul este foarte mare atât pentru spectator, cât și pentru noi, actorii. Pentru spectatori este o experiență diferită, mai intensă. Poveștile pe care le spunem sunt puternice, spațiul este restrâns și atunci experiența în sine devine mult mai intensă. Iar feedback-urile sunt extraordinare. Și am ajuns să mă împrietenesc cu unii dintre spectatori – fie au venit ei spre mine, fie eu spre ei. Le vezi privirea și înțelegi tot. Este ca și cum spectacolul este împărțit în două. Noi trebuie să dăm, ei trebuie să primească. Odată am primit o pereche de aripi de la cineva. Au fost spectatori care ne-au spus că spectacolele sunt de talie internațională și ar trebui să mergem cu ele la Bienala de teatru de la Veneția sau de la Edinburgh. Îmi aduc aminte că odată când jucam “Arlechinomoare” (care se joacă și în stagiunea 2017 la Teatrul Bulandra – n.r.), în momentul când personajul meu, Pierot, spune că este nefericit, o sală întreagă a rezonat. Am improvizat și am întrebat cine mai este nefericit și a ridicat mâna toată sala.

Experimentalist.RO: Cum a apărut Laboratorul de Noapte?

Antoaneta Cojocaru: După ce am jucat foarte mult pe scenele teatrului independent, am ajuns la Teatrul Bulandra unde am fost impresionată că existau atatea condiții la un loc pentru teatru. Era minunat că putem să repetăm cu tot decorul pe scenă, încă de la prima repetiție. M-am simțit ocrotită spre deosebire de teatrul indepedent unde e .. greu. Am jucat cu niște actori mare cum numai în vise visasem: Tamara Buciuceanu, Maia Morgenstern, Mihai Constantin, Ion Besoiu, Bleont, Marian Râlea și mulți mulți. A fost șansă să joc cu ei și am învățat despre mine că vreau să schimb ceva. Laboratorul de Noapte a fost un gest de mulțumire pentru teatrul Bulandra, am simțit că sunt aici și trebuie să fac și eu ceva pentru acest teatru.

Laboratorul a apărut în urma unei întâmplări: repetam un text cu o regizoare și cumva am rămas singuri și nu am vrut să renunțăm la text, la spectacol. Am continuat să repetăm și am vrut să facem spectacolul acela care să spună ceva. S-au adunat oameni în jurul nostru, la o vizionare directorul Teatrului Bulandra, Alexandru Darie, a spus că ne face o sală specială în mansarda clădirii (la Izvor, sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra – n.r.) și că acolo va fi sediul unui laborator de teatru experimental. Noi aveam așa o idee nebunească legată de spectacolul la care lucram – să îmbinăm comedia dell’arte cu realismul pshihologic, cu teatrul, cu muzica, cu dansul. Acesta a fost și este spectacolul “ArlechinoMoare”. După asta am construit “Pescărușul” luiCehov tot la Bulandra (sala Toma Caragiu de la Grădina Icoanei), apoi “Cea mai puternică” la Teatrul de Comedie, apoi 2 spectacole la Opera Comică și iată că acum lucrăm la “Hamlet”. Toate spectacolele au fost construite cu oameni care au crezut.

Ulterior, un grup entuziast de studenți au creat Laboratorul de Artă. Alături de ei, lucrez acum la Hamlet.Mi se pare un text actual, despre un tinar care schimba lumea și care se sacrifica să o schimbe pentru că nu are cine altcinevasă o facă. Subiectul este extrem de potrivit cu ce trăim acum.

Experimentalist.RO: Ne-ai făcut extrem de curioși. Povestește-ne mai mult despre Hamlet.

Antoaneta Cojocaru: Este o poveste care se poate întâmpla în 2017. Eu acum am simțit-o și de asta am ales-o. Deci o voi pune în scenă conform timpului prezent.  Se va juca pe o scenă neconvențională, mai exact în case de patrimoniu din București. Noi avem o moștenire extrem de bogată, dar nu facem suficient să o punem în valoare. De aici am pornit când am decis să jucăm Hamlet într-un spațiu neașteptat pentru un spectacol de teatru. Se va juca începând cu luna noiembrie. De fiecare dată vom juca în altă casă și pe cât posibil o sa ne mișcăm și în interiorul casele de la act la act. Sunt niște clădiri superbe și înainte de fiecare reprezentație, publicul va afla mai multe despre ele pentru că vom invita arhitecți să le povestească despre ele. În spectacol vor fi și voluntari – sunt oameni care au alte meserii dar își doresc să fie într-un spectacol, să fie actori. De fiecare dată ei se vor schimba. Si daca exista oameni care isi doresc sa sprijine proiectul si sa ia parte la aceasta experientapot oricand sa o faca, scriind pe facebook de exemplu, mie sau Laboratorului de Arta. 

Experimentalist.RO: La ce e bună curiozitatea în viața omului?

Antoaneta Cojocaru: Curiozitatea te face să nu îmbătrânești. 

Experimentalist.RO: Care sunt lucrurile esențiale în viața ta?

Antoaneta Cojocaru: Iubirea pe toate nivelurile posibile. Familia, și cea de acasă și cea de la teatru.Teatrul.Și liniștea este importantă. 

Experimentalist.RO: Povestește-ne o întâmplare care ți-a dat o lecție de viață. 

Antoaneta Cojocaru: Nu știu cum e pentru un regizor adevărat, dar pentru mine este foarte important să lucrez cu oameni care își doresc să realizeze ceva și au încredere. Aceasta a fost o lecție pentru mine învățată după ce am încercat să construiesc un spectacol neținând cont de acest lucru. Este esențial ca oamenii cu care lucrezi să creadă. Un om care nu poate crede este foarte sărac, indiferent cum este vazut sau ce imagine si-a construit in afara.

Experimentalist.RO: Sacrificii pe care le-ai făcut pentru teatru.

Antoaneta Cojocaru: Am făcut foarte multe sacrificii, dar pe de altă parte nu le-am perceput niciodată ca fiind sacrificii. Și dacă sunt zile întregi în care nu văd că e lumină afară pentru că intru la repetiții și efectiv nu apuc să văd lumina zilei. Sau că nu ai libertatea de a pleca. Când joci în multe spectacole, este un colectiv întreg și multe programe care depind de tine.

Experimentalist.RO: Dacă cineva nu te știe ca artist care ai vrea să fie primul lucru pe care îl află despre tine?

Antoaneta Cojocaru: Aș vrea să știe că înțeleg anul în care suntem. Că și eu tot în anul acesta trăiesc. Și că nu sunt atât de diferită de spectatorii din sală. Ca le sunt foarte recunoscatoare ca ma urmaresc si ca ma pretuiesc. Si ca teatrul poate fi o experienta esentiala, revelatoare in viata unui om. Teatrul facut cu sfiintenie, chiar daca pare un cuvant mare si desuet. 

O puteți urmări pe Antoaneta pe facebook aici: https://www.facebook.com/Antoaneta-Cojocaru-282625468477069/




Back Published 16 Oct 2017
0 comments
Choose a cover
Choose