Zece lecții de viață de la artiști. Adrian Despot, Vița de Vie

/ by Grolsch RO

Se spune că viața este o călătorie. Ne-am propus să pășim cu artiștii pe drumul devenirii lor ca să povestim momente care au construit personalitatea și creațiile lor. Pe măsură ce înaintăm în viață este important să ne păstrăm curiozitatea activă. La fel ca atunci când eram copii. Curiozitatea te ajută să afli lucruri noi, să înveți și să evoluezi. Fii curios, cercetează, experimentează până îți găsești drumul și împlinirea.
Adrian Despot povestește despre cum și-a găsit împlinirea prin muzică și împărtășeșe câteva lucruri importante pe care le-a învățat în peste 20 de ani dedicați muzicii.

Experimentalist.RO: Tu nu ți-ai propus să ajungi muzician, mama ta este cea care te-a convins să înveți să cânți la chitară. La fel cum nu ți-ai propus să cânți la voce sau să scrii propria muzică. Evoluția ta muzicală a fost influențată de întâlnirile cu anumiți oameni? Cât de importante sunt aceste întâlniri pentru un artist?

Adrian Despot: Tinerii artiști trăiesc în cultura “on demand” și “instant gratification” ei nu au răbdare să crească, să li se întâmple ceva, ei vor acum să facă puțin iar puținul acela să și producă a doua zi… bani, faimă, feedback, orice. Tuturor ne-a fost greu la început, dar am insistat, iar piedicile nu au fost puține și există în continuare, dar am ajuns la un nivel pentru că am insistat, am făcut din pasiune mai mult decât o pasiune, am făcut din muzică, viața noastră. 

Da, au fost oameni care mi-au deschis ochii, au fost multe întâlniri fast, pe lângă unele am trecut fără să-mi dau seama ce înseamnă la momentul respectiv. Mai târziu am realizat cât de importante au fost pentru devenirea mea. Una dintre ele s-a întâmplat când eram la Școala Vedetelor și eram nemulțumit de muzica pe care trebuia să o cânt. Titus Munteanu m-a întrebat de ce nu scriu eu propria mea muzică. Nu mă gândisem la asta. Eu, să scriu muzică? Păi eu nu eram compozitor… El a schimbat perspectiva asupra situației, mi-a spus că e posibil și astfel mi-a oferit un teritoriu necunoscut de explorat de care apoi am ajuns să mă îndrăgostesc. Compoziția muzicală este acum unul dintre lucrurile care îmi place cel mai mult când fac muzică.

Însă rog ca tinerii muzicieni să rețină că deși genul acesta de întâlniri te pot ajuta foarte mult în devenirea artistică, nu vor avea parte de el decât dacă le caută, dacă ies din camera lor și preiau inițiativa. Trebuie să fie activi și să iasă în întâmpinarea șanselor. 

Și dacă vorbim despre începuturi, o să spun că am crezut și cred în continuare în muzică, este instinctul cel mai puternic. Motivul pentru care m-am apucat de muzică a fost unul total emoțional și total dezinteresat și de fiecare dată când am dubii mă întorc în camera mea în anii ’90 și îl văd pe Adrian ăsta mic care stă și cântă la chitară fără niciun fel de așteptare și așa, cu sufletul extrem de deschis și sincer. Întoarcerea asta mentală la începuturi mă calibrează tot timpul.

E important să nu uiți niciodată care a fost impulsul inițial datorită căruia te-ai apucat de muzică, pentru că acela este întotdeauna pur și în zona noastră de muzică nu cunosc niciun om la care acest impuls s-a datorat unei nevoie de bani sau unei nevoie de fani, toate aceste chestii care la un moment dat pot deveni gânduri parazite.

Source: Facebook pagina oficiala Adrian Despot

Experimentalist.RO: Sunt 20 de ani + de Vița de Vie și 9 albume, iar evoluția muzicală este destul de clară pentru fanii trupei care sunt de aceeasi vârstă cu voi. Tu ai spus că în cazul celui mai recent album, Șase(+), “e pentru prima dată când îmi place să îmi ascult melodiile”. Crezi că nemulțumirea unui artist este constructivă în procesul de creație? Cum se schimbă relația asta cu muzica pe care o faci odată cu trecerea timpului? 

Adrian Despot: Nefiind niciodată pasionat de solistul Adrian Despot, nu am acordat prea multă atenție. Îmi place să mă gândesc la mine ca la un compozitor sau ca la un producător. Îmi place sa fac muzică. Îmi place foarte tare și s-o cânt, dar nu m-am aplecat niciodată asupra cântatului în sine. Așa cum e firesc sunt într-un proces de evoluție perpetuu, iar atunci când ascult povești despre mine, despre noi ca trupă, de acum 7 ani, 10 ani, 15 ani, am impresia că se vorbește despre cu totul și cu totul altcineva. Pentru că eu sunt acum un alt om și nu prea știu câte mai avem eu și cel de atunci în comun. 

Ăsta e modul meu de a vedea muzica. Este un proces de perfecționare continuu, din cauza asta îmi este greu să ascult albumele vechi Vița de Vie pentru că primele impulsuri care îmi vin sunt acelea de corectură. Aici ar fi trebuit să fac asa, aici ar fi trebuit să modific partea asta… sunt foarte puține melodii pe care le consider cât mai aproape de o zonă finală. Îmi face plăcere să ascult Șase+, dar sunt convins că peste câțiva ani va fi încă un album pe care o să îl ascult și o să vad iar lucruri pe care le-aș schimba.

Daca am de ales între a asculta muzica mea sau a altei trupei, tot timpul aleg varianta a doua pentru că vreau să învăț ceva nou. Plus că cea mai mare bucurie în momentul în care fac o melodie este procesul de creație propriu-zis, modul în care îmi vine ideea, modul în care se prelucreaza ideea, procesul de înregistrare, studioul și mixatul, produsul piesei și masterul. După ce s-a încheiat tot acest process, o ascult și trec mai departe. Nu mă hranesc din muzica mea și cred că așa este și normal, cred că nici producătorii de pâine nu se hrănesc neapărat cu pâinea lor, mai departe rolul ei (și al muzicii mele) este să hrăneasca alte suflete. 

Source: Facebook pagina oficiala Vița de Vie, Foto: Cătălin Mihai

Experimentalist.RO: Când se încheie procesul de creație, când îi pui punct? 

Adrian Despot: Am început să învăț să fiu mai permisiv cu nevoia de perfecțiune în muzică după ce am intrat în studio cu alte trupe care-și aduceau materialul într-un punct suficient de bun, dar erau într-o căutare de asta nebună a perfecțiunii. Erau tot felul de detalii care erau absolut insignifiante și de care nu și-ar fi dat seama nimeni. Perfecțiunea asta tinde la un moment dat să te tragă înapoi. Adică trebuie să ai puterea de discernământ să știi când să te oprești din căutarea perfecțiunii. 

Să zicem ca în trecut eram un fel de Despot ☺ în trupă, totul se întâmpla muzical așa cum mi se năzărea mie, așa cum credeam eu că în zona aia ar trebui dusa piesă ca să fie desăvârșită. Am învățat în timp că părerile colegilor sunt la fel de pertinente ca ale mele și că, de cele mai multe ori, niște păreri din exterior sunt mai obiective decât niște păreri din interior. Este foarte interesant procesul acesta de creație, ar merita un interviu separat. ☺ 

Experimentalist.RO: Ce te-a ajutat cel mai mult să ajungi unde ești azi cu muzica, cu Vița de Vie? 

Adrian Despot: Cred că cel mai mult m-a ajutat încăpățânarea. Am hotărât să fac asta în ciuda oricăror obstacole. Eu, teoretic, dacă e sa mă încadrez într-un șablon, nu cred că sunt genul de om care ar fi trebuit să reușească în muzică. La mine, muzica este într-o sferă patologică, a trecut demult de pasiune. Sunt genul de copil care în liceu stătea toată ziua la el în cameră și asculta muzică non stop și am crezut tot ce auzeam în muzica pe care o ascultam. Pentru mine, oamenii care cântau la vremea aceea erau niște zei și sunt genul de om care a pus botul. 

Pentru mine, muzica este ca o religie, muzica înseamnă Dumnezeu, mă vindecă și mă salvează și mă iartă și îmi oferă o liniște interioară și un echilibru de care am nevoie.

E drept, la început, luatul lucrurilor prea în serios, combinat cu o doză de sociopatie ☺ m-au făcut un personaj care era total anost și neprietenos. Artan obișnuia să spună despre mine când începusem noi să cântăm că, dacă ar fi o gaură în mijlocul scenei, eu de acolo aș cânta. Primul meu concert a fost în calitate de chitarist și am stat în spatele boxelor cântând la chitară. Eram pe ideea – ok, eu vreau să cânt, dar dacă se poate fără public… eu vreau să cânt pentru mine. Nu mi-am dorit să ajung faimos. 

Cred că motivul principal pentru care suntem în acest punct cu Vița de Vie este pentru că am luat lucrurile foarte în serios, am studiat foarte mult și am ales modul ăsta de viață. Muzica rock nu este un business în România, nu este un domeniu din care se poate trăi. Și atunci am pus lucrurile în balanță, într-un taler am pus sufletul nostru, așteptările pe care le avem de la viață, și în celălalt am pus bunăstarea noastră. Și ne-am dat seama că dacă vrem să crească bunăstarea, standardul de viață, sufletul nostru ar avea de suferit. Și am ales varianta să mergem pe ce vrem noi să facem din suflet și, probabil că la un moment dat, lucrul ăsta a transcendat din muzica noastră și oamenii cred au înțeles ce e cu Vița de Vie. 

Nu suntem o formație rigidă. Noi nu am ținut niciodată la un stil anume, nu ne-am apucat de muzică pentru a cânta un anume stil. E drept că cele mai multe piese ne ies rock, dar ele sunt de facturi total diferite. Avem bossanove, avem piese reggae, hardcore, jazz, suntem un melanj de stări și ăsta e pactul pe care l-am făcut. Am zis că nimeni și nimic nu poate să ne oprească pe noi să ne exprimăm exact așa cum ne dorim, cum ne vine. Sunt anumite acumulări de sentimente, de emoții pe care vrem sa le exprimăm prin muzică și alegem cea mai bună formă pentru ele, pentru a le exprima. De aici și multiplele fațete ale muzicii noastre. Iar asta înseamnă să fii un om liber. 

Am colegi de breaslă care s-au cantonat într-un stil muzical de frică reacțiilor fanilor. Le-a fost teamă ca nu cumva fanii lor să fie nemulțumiți dacă scot o piesă de o altă factură decât cea cu care i-au obișnuit. 

Source: Facebook pagina oficiala Adrian Despot, foto: Vlad Bușcă

Experimentalist.RO: Susții proiecte muzicale emergente și ai o contribuție consistentă la formarea cu succes a unei evoluții muzicale sănătoase pentru trupele tinere în al căror sound crezi. Ești producător și ai multă experiență care este valoroasă pentru tinerii muzicieni. Spune-ne cine sunt trupele cu care colaborezi în prezent sau pe care le urmărești cu interes pentru că îți place muzica lor? 

Adrian Despot: Întrebarea asta îmi aduce aminte de o întâmplare recentă, unul dintre cele mai frumoase lucruri care ni s-au întâmplat. Am cântat săptămâna trecută în 2 mai, doar eu și Cezar. Avem un proiect acustic redus, doar noi doi și două chitare. Cum era când m-am apucat de cântat. Și la un moment dat se strânseseră în fața scenei niște copii mici, diverse vârste, minim 5 ani, maxim 10, și am început să le dau în timpul concertului diverse instrumente de percuție, ba un shaker, ba o tamburină. Și la sfârșitul concertului le-am dat câte o pană și le-am zis că dacă vor să se apuce vreodată de cântat la chitară să mă lase pe mine să le dau prima pană. La final, Tinerețe, tehnicul nostru, i-a strâns pe toți la un loc pe scenă, a tras toate chitarele mai aproape și a făcut un workshop instant în care copiilor li s-au prezentat instrumentele și au avut ocazia să le încerce, să le descopere pe fiecare. A fost un moment foarte fain și emoționant. 

Era ca și cum încercam să plantăm niște semințe și plantam semințe ca la un moment dat poate să își aducă aminte de momentul ăsta și să se îndrepte sub acest imbold spre muzică. La fel e și cu trupele care înregistrează la noi la studio sau pe care le producem. Sunt trupe care sunt mai mult sau mai puțin la început de drum, dar care au un foarte mare talent, sunt făcuți pentru asta. Eu încerc să le dau din experiența mea niște shortcut-uri, ca să treacă mai repede peste anumite etape sau să îi sfătuiesc să deschidă ochii și să fie mai preocupați de anumite aspecte ale business-ului. Noi avem un studio, dar el nu functioneaza ca un studio comercial. Selectăm clienții cu mare grijă, nu luăm decât proiecte care ne plac. Ne alegem lucrurile care ne plac și stăm pe ele până când ne ies bine. Pasiunea noastră pentru muzică iși spune și aici cuvântul. 

Trupele cu care am lucrat în ultima perioada sunt The Kryptonite Sparks pentru care mă bucur foarte mult că au reușit să “decoleze”, ultimul album la care am lucrat a fost cel al băieților de la Roadkill Soda și a fost și o experiență de studio foarte faină; au tras toți deodată în studio, fără metronom, fără absolut nimic. A început cântecul și s-a terminat. A fost foarte tare și am încercat să suprind în modul de înregistrare și de mixare exact energia asta a lor crudă. Am mai lucrat cu Florin Giuglea la proiectul lui de blues care mi se pare foarte fain, apoi acum 2 ani am produs un album de swing al prietenului meu Virgil Ianțu cu o orchestră de 14 muzicieni.

Îmi place foarte tare munca de studio și de producător pentru că unui pasionat de muzică îi oferă o experiență în plus: vezi muzica din exterior și din interior, dar în momentul când ai un produs în studio este ca și cum ai avea muzica pe o masă de disecție și intri în interiorul muzicii. Vezi cum se așterne pe layere, pe trackuri, vezi fiecare mușchi și fiecare silabă și e foarte fain să vezi anatomia unei piese. 

Cu Tourette Roulette mai lucrez. Am auzit un promo de-al lor anul trecut și mi-a plăcut bucățica de melodie care se auzea pe fundal, așa că l-am sunat pe Narcis și l-am întrebat ce e cu ea. L-am rugat îmi trimită piesa și apoi ne-am întâlnit, am vorbit și i-am spus că mi-ar plăcea să lucrăm împreună. Am început să colaborăm pe o piesă, sper să iasă în curând. 

Albumul solo a lui Dănuț Georgescu de la byron este unul dintre cele mai bune albume românești pe care le-am auzit în ultima perioadă. Tot așa, l-am ascultat și după ce l-am ascultat, am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Dănuț. Ne-am întâlnit, am vorbit puțin despre muzică. Mi se pare că este un muzician cu M mare. A făcut o treabă fantastică cu albumul ăsta și este genul de om cu care mi-ar plăcea să colaborez și am și început să lucrăm împreună de curând. 

De cele mai multe ori artiștii, mai ales cei din zona alternativă, nu se “hrănesc” nici cu concerte foarte mari, nici cu banii pe care îi câștigă… Ei se hrănesc cu feedback-ul pe care îl primesc și atunci știind lucrul acesta, de fiecare dată când aud o chestie care merită lăudată pun mâna pe telefon și le dau feedback-ul ăsta. Pentru că acolo este energia, lucrul care te va ține motivat să lucrezi mai departe.

Experimentalist.RO: La ce e bună curiozitatea în viața omului? 

Adrian Despot: Curiorizatea este ce te împinge mai departe, este antonimul fricii de necunoscut, este foamea de necunoscut. Nu-mi imaginez cum s-ar putea evolua inclusiv muzical fără curiozitate. Curiozitatea înseamnă să faci mereu lucruri noi, să te redescoperi. Este într-o bună măsură drive-ul care te duce mai departe. 


Experimentalist.RO: Care sunt lucrurile esențiale în viața ta? 

Adrian Despot: Familia și muzica. 

Experimentalist.RO: Ai avut sentimentul necesitatii unui rost, al unui sens in ce faci? Povestește-ne o întâmplare care ți-a dat o lecție de viață. 

Adrian Despot: Într-o oarecare măsură, deși am idei mari despre suflet, minte și pasiune, sunt un om simplu care încearcă să nu se ia foarte în serios. Am trăit copilărește fără să îmi pun mari probleme. Acum aproximativ doi ani am avut un dialog foarte serios cu mine și cu trupa. Un eveniment extrem de nefericit ne-a pus în fața unui fapt împlinit și anume că viața este scurtă și se poate termina oricând și am concluzionat că scopul nostru pe acest pământ este să facem muzică și că ar trebui sa facem mai multă muzică. Asta știm să facem și asta vrem să facem.

De foarte multe ori am avut momente de lene… de răsfăț să îi zic. Că azi nu am inspirație sau nu am chef să scriu sau sunt obosit sau mă doare nu știu ce, n-am dormit bine aseară. Dar nu trebuie să fie așa. Viața e atât de scurtă, încât pentru a face ceea ce trebuie să facem nu există niciun fel de scuze. În momentul în care am realizat lucrul acesta am făcut oarecum pace cu mine. 

Experimentalist.RO: Intuiție sau cercetare în luarea unei decizii? Care a fost ultima decizie importantă profesional vorbind?

Adrian Despot: Sunt genul de om care a mers pe intuiție toată viața și își urmează impulsurile primare. Și am învățat să spun “nu”. De cele mai multe ori eram jenat, credeam că nu pot să spun nu. Ei bine, este eliberator. Îmi permit să refuz foarte multe lucruri și probabil că dacă aș sta să le analizez, parte din ele nu ar trebui refuzate, dar la fel ca și în povestea cu studioul nostru, nu iau decât decizii cu care sa fiu pe deplin mulțumit.

Experimentalist.RO: Sacrificii pe care le-ai făcut pentru muzică.    

Adrian Despot: Sacrificiile sunt enorme plecând de la cele de ordin financiar cu urmările aferente, chiar dacă acum suntem oameni cu familii, până la sacrificii care dor mai tare: de multe ori, muzica mă smulge din mijlocul familiei și urăsc asta. 

De fiecare dată când încep un proiect, fie o piesă de-a noastră sau intru în studio cu o trupă, mă dedic total subiectului. Iar în momentul când ajung acasă sunt cu mintea tot la proiectul respectiv, așa că de multe ori muzica mă ține cu gândul în altă parte, mă ține absent în viața de familie. E o perioadă în care copiii cresc foarte repede și fiecare zi contează, iar eu ajung să mă urăsc pe mine pentru că nu sunt prezent acolo 100% să mă bucur de momentele acestea și de toate schimbările acestea pentru că mintea mea rămâne în studio la niște note, la o modulație sau la un sunet de tobă mare. E o relație de “love&hate” cu muzica.

Experimentalist.RO: Dacă cineva nu te știe ca artist care ai vrea să fie primul lucru pe care îl vede/ascultă/descoperă despre tine?

Adrian Despot: Păi cred că în primul rând ar trebui să îi placă muzica pe care o fac. Și dacă a mușcat momeala ☺ ar fi foarte interesant să exploreze subtextul versurilor pentru că suntem genul de formație care ascunde mult mesaj în spatele versurilor și al melodiilor. Se întâmplă niște lucruri interesante între textele și orchestrațiile noastre și, o dată ce sunt descoperite, dau un "flavor" mult mai intens muzicii noastre.

www.facebook.com/vitadevie/

www.facebook.com/adriandespot.VdV/




Back Published 11 Aug 2017
0 comments
Choose a cover
Choose