Roxie Netea – un univers plin de culoare

Creativitate / by Roxana Moraru

Foarfece, can-uri, vopsele lavabile, acrilice, culori, toate alcătuiesc universul magic al Roxanei Netea. Artista colorează și decupează orice îi pică în mână, nu-i plac limintările de nici un fel, iar toate acestea au ajutat-o să își transforme pasiunea în meserie.

Roxie este genul de artist care emană pasiune prin fiecare por. Atunci când vorbește despre ceea ce face se luminează toată, iar zâmbetul e sincer și mereu prezent. A intrat în lumea artei de mică și nu va mai pleca din ea niciodată. A început nu cu desenele, așa cum am fi tentați să credem, ci cu decupajele. Mai în detaliu ne spune ea.

Relația mea cu arta am început-o de mică pentru că îmi plăcea mereu să decupez, să fac colaje. Toată casa era decupată și lipeam print-uri înainte să știu ce înseamnă un colaj. Mama spune că m-am născut cu foarfeca în mână. Sursa mea o reprezentau niște nemțești care erau forte fain ilustrate. Apoi la școală nu mă prea puteam concentra la celalalte materii. Literatura mai îmi plăcea pentru că era mai creativă. Apoi am participat la olimpiada de desen pentru că profesoara mea a văzut un potențial. Acolo a început totul. 

Desenul fost totuși o parte importantă pentru începuturi. Încă de mică s-a remarcat, a gândit în afara cutiei și și-a deschis sufletul fără niciun fel de teamă. Tocmai asta i-a determinat pe cei din jur să o încurajeze să facă pași mai mari în lumea artei. Școala a reprezentat mereu un element important în acest parcurs.

Primul meu desen a fost o mare foarte învolburată. Profesoara a fost uimita de alegerea mea de a reprezenta o furtună în condițiile în care toti colegii mei au desenat soare și cer senin. Apoi am studiat Liceul de Artă unde am dat de profesori foarte faini. Pe partea de grafică am avut o profesoară care ne-a învățat tot felul de tehnici: gravură, presă, ac rece și  culoarea o aveam în sânge. De mică combinam culorile instinctiv. La partea de culoare tot ea m-a învățat să modelez linia. Am început apoi să particip la concursuri, erau foarte multe și m-a prins febra lor. Erau mai creative, te provocau mai mult decât temele de la școală. Recunosc că îmi plăcea foarte tare să călătoresc, pentru că asta mă inspiră. Iar dacă câștigam un concurs mergeam la Brașov, la București, în tot felul de orașe faine. M-am înscris apoi și la olimpiada națională unde erau două probe, una de portret și una de creație. La portret nu eram atât de bună, am luat notă de trecere, dar au făcut organizatorii o greșeală de editare și nu am mai ajuns la proba de creație. Am fost atât de dezamăgită, iar ca efect în consecință, anul următor am lucrat numai la portrete. Țin minte că aduceam o mulțime de oameni acasă în scopul de a-i portretiza. Atunci am luat și premiu.  

Consideră că diversitatea este întotdeauna binevenită în mintea omenilor creativi, așa că s-a dus peste hotare să culeagă informații, să experimenteze, să traiască, să-și adune inspirație și să o ia la pachet ca să o ajute în proiectele frumoase în care s-a implicat.

La facultate am fost si in Franta cu bursa Erasmus unde am văzut altă lume, alte tehnici și altă abordare. Erau puțin mai evoluați, trebuie să recunosc. Am învățat foarte multe acolo pe partea de design grafic. În ultimul an mi-am ales la licență un proiect atât de fain că a devenit de suflet, identitatea unui bar/restaurant Sushi. În logo am introdus o caracatiță și de acolo am dezvoltat o obsesie pentru ele. Acum obsesia a evoluat în păsări. Aștept și sunt curioasă să văd care e următoarea. Încă explorez păsările. La licență, pe lângă prezentarea proiectului, am încercat să introduc comisia în atmosfera restaurantului sushi și drept urmare m-am costumat în gheișă, am amenajat o masă în forma unei caracatițe pe care am servit preparate sushi, toate astea acompaniate de muzica atmosferică. Treptat a mers vorba cum că aș face identități vizuale și așa m-au contactat cei de la festivalul Sabotage, urmat de Freenetik Party. Momentan lucrez la un proiect intitulat Cealaltă Muzică, este vorba de o comunitate de artiști formata din A-C Leonte, The Jam!, B.A.U, Krisper,, axați pe partea de experimental, jazz. Proiectul lor va ajunge în mai multe orașe sub forma unui turneu unde concertează, țin workshop-uri, înregistrari, sesiuni de compoziție etc.

Inspirație pentru tot ceea ce lucrează o ia din jurul ei. Călătorește mult și ia pulsul a tot ce găsește pe traseu. Povești, oameni, locuri, natură, drame sau bucurii personale, câte puțin din toate acestea putem găsim în lucrările ei.

Călătoresc mult și atunci sunt atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu. Sunt fire peste tot care se leagă între ele. Inspirația nu e ceva palpabil. Orice te poate inspira. Uneori îmi vine 5 minute o idee, alteori în trei zile. Nu mă implic în orice fel de proiect, cu timpul am devenit mai selectivă, conditia esențială e sa ma inspire. Fiind în domeniul design-ului am dat și peste clienți mai putin deschiși să zic așa. Nu a fost chiar simplă colaborarea cu ei. Unii clienți au tendința să impună limite, de câteva ori am pățit să îmi dea direcția proiectului, să îmi spună cum să arate, iar la final erau dezamăgiți că nu i-am surprins cu nimic nou. În timp am învătat să selectez doar proiectele pentru care simt eu ceva, că putem colabora. În proiectele de street art însă am libertate nelimitată și asta e esential pentru spiritul meu.

Unul din capitolele frumoase ale poveștii frumoase ale street art-ului le-a scris, mai bine zis colorat, în Italia unde s-au întrunit condițiile ideale pentru a crea: libertate, inspirație, provocare și oameni frumoși.

Am fost în Lecce în Italia, unde am stat 12 zile. Am avut un perete de 3 metri pe 8 metri . Nu mai făcusem un perete atât de mare până atunci. Era o provocare oricum. Am lucrat în soare la 40 de grade, alături de o echipa de oameni creativi, Urban Collectors, artiști români și italieni. Nu stăpâneam atât de bine nici spray-urile nici suprafața atât de mare, dar m-am descurcat în final. Era o spelndoare când veneau mașinile, farurile mașinilor se reflectau în oglinzile pe care le-am integrat în desen. Orașul Lecce e cam la 2 ore demare. Zidul aparținea unui teatru local. M-am gândit să îmbin tematica marină și obsesia mea pentru caracatițe. Într-un peisaj subacvatic am surprins o iubire imposibilă dintre un scafandru și o sirenă. Oamenii treceau pe stradă eram amuzată să le văd reacțiile. Localnicii din sudul Italiei sunt foarte calzi. Se opreau și țineau neapărat să spună câte ceva chiar dacă nu le înțelegeam limba, ei tot continuau să-mi vorbească. Spuneau chestii gen: sei una vera artista sau bellissimo. Cele mai sincere feedback-uri sunt spontane, pietoni impresionati care asistă în trecere la procesul de creatie.

Viiitorul o găsește pe Roxie în Tunisia, la un festival de artă stradală, iar la finalul anului și-a propus să-și adune gânduirile într-o expoziție personală.  




Back Published 27 Jun 2017 Creativitate
0 comments
Choose a cover
Choose