Anamaria Androne – Pictura ca mediu de comunicare

Creativitate / by Adelina Campean

Pe Anamaria am descoperit-o întâmplӑtor. Vӑzusem pe internet o copertӑ de album semnatӑ de ea. Mi-am zis cӑ trebuie neapӑrat sӑ vӑd cine este Anamaria Androne şi ce anume lucreazӑ. Aşa am şi fӑcut. M-am întâlnit cu ea la o poveste şi am aflat cӑ lucrӑrile ei sunt picturi digitale. Anamaria Androne a terminat Facultatea de Arhitecturӑ. Nu o regretӑ, dar nici nu vede aceastӑ meserie ca pe ceva ce ar face pe viitor.

Lucrӑrile artistei întruchipeazӑ în mare parte personaje, portrete, pe care le duce prin picturӑ spre o nouӑ interpretare. Pânӑ nu demult, pictura se afla cumva pe un loc secundar. Mereu a considerat-o mai mult un hobby, din cauzӑ cӑ nu avea neapӑrat susţinerea necesarӑ şi pentru cӑ facultatea urmatӑ necesita concentrare maximӑ. În ultimul an de facultate şi-a dat seama cӑ nu se mai poate aşa şi s-a reapucat de picturӑ. Pe lângӑ lucrӑrile digitale, Anamaria  Androne face şi picturӑ clasicӑ, îmbinând mai multe tehnici. Lucreazӑ în ulei, cu tuş, cu vopsea de markere, experimentând cam tot ce se poate. Inspiraţia apare pe moment, iar traseul realizӑrii unei lucrӑri se întâmplӑ cât se poate de natural.

“De obicei mi se întâmpla ca lucrarea sӑ evolueze în timp ce lucram la ea şi de foarte puţine ori lucrarea finalӑ era ceva ce aveam eu înainte în minte. Îmi place sӑ experimentez foarte mult. Chiar dacӑ am o idee, nu o pun într-o cutie şi o las acolo. E un traseu destul de liber şi de natural. Urmӑtorul experiment este sӑ îmbin pictura în ulei cu materiale cu care am avut probleme înainte. Experimentarea vine natural, în ideea cӑ bine, fac ceva, dar hai sӑ-i dau ceva în plus. Uneori îmbin douӑ stiluri diferite, materiale diferite. Nu îmi place sӑ mӑ limitez doar spre o anumitӑ direcţie. Simt tot timpul cӑ se poate mai mult şi se poate în locuri în care nu te-ai aşteptat. Nu stau sӑ mӑ gândesc: oare merge tehnica asta? Pur şi simplu încerc. Dacӑ nu iese, nu iese. Am desene pe care, spre exemplu, le-am început acum câţiva ani şi recent le-am continuat. În domeniul artei nu vreau sӑ trebuiascӑ sӑ fac ceva. E una sӑ ai o disciplinӑ, dar am nevoie de o libertate în ceea ce fac. Inspiraţia vine pe moment şi absolut de fiecare datӑ când am început sӑ schitez, chiar dacӑ nu era ok în prima zi, reveneam a doua zi şi continuam.”

Aşa cum spuneam mai sus, portretul este principala temӑ tratatӑ de Anamaria Androne. Realizarea portretelor a început practic dintr-o frustrare. În copilӑrie a luat câteva ore de desen, dar s-a oprit înante de a învӑţa desenul de portret. Dorinţa de a face portrete a rӑmas prezentӑ în toţi aceşti ani. A exersat, s-a enervat, a experimentat, pânӑ când, într-un final, a ajuns la un nivel la care a fost mulţumitӑ. Portretele ei ascund în ele sentimente trӑite de-a lungul timpului. Nu neapӑrat sunt explicite şi la suprafaţa lucrӑrii, dar sunt acolo. 

“Îmi place foarte mult omul, natura umanӑ şi nu puteam sӑ las acest subiect deoparte. Toate lucrӑrile mele sunt portrete. Nu am peisaje sau altceva. Se poate vedea o tendinţӑ spre suprarealism şi asta din cauzӑ cӑ, învӑţând sӑ desenez, am fӑcut câteva alegeri. Am învӑţat cum se face, dar dupӑ aceea am zis: hai sӑ le metamorfozӑm puţin. E un realism a ceea ce se vede, dar e mai mult de atât. În toate lucrӑrile mele sunt sentimente destul de puternice, pe care le-am avut de-a lungul timpului. În acelaşi timp am avut, oarecum, o problemӑ sӑ arӑt mesajele publicului. Cumva le-am ascuns acolo. Eu nu fac asta ca sӑ arӑt lumii ce pot. Fac asta pentru mine. E un fel de dialog pe care îl am cu mine. Tot ce lucrez e ca un jurnal. Unii scriu o carte, eu pictez. E mediul meu de comunicare.”

Coperta de album care mi-a atras atenţia este realizatӑ pentru trupa Kaidun. Albumul intitulat “RIIKepler” conţine cinci piese ce te introduc într-o lume de conştientizare a unor stӑri interioare, generate de problema societӑţii din ziua de azi. Anamaria Androne a ilustrat fiecare piesӑ în parte, dându-i un plus de emoţie.  

“Colaborarea cu trupa Kaidun a fost foarte interesantӑ. Mi-au prezentat piesele şi am avut mânӑ liberӑ în ceea ce priveşte ilustrarea albumului. A fost interesant şi pentru cӑ nu mai fӑcusem pânӑ acum ilustraţie pentru o trupӑ. Sunt cinci piese şi o poveste foarte fainӑ, cu o evoluţie. Totul este foarte cosmic şi transcendental. Am luat piesele pe rând şi le-am interpretat din punctul meu de vedere. Ilustraţiile sunt ca un jurnal, fiecare piesӑ am reprezentat-o într-un anumit fel, pentru cӑ între ele este o legӑturӑ. Trebuiau sӑ curgӑ una din cealaltӑ. Omul este personajul principal. Este vorba de el în relaţia cu sine şi în relaţia cu societatea în care trӑim. În primpul episod personajul are un moment de trezire şi de aceea este ilustrat gestul de a se uita în sus. Fiecare desen este de sine stӑtӑtor, dar face legӑtura cu urmӑtorul. În episodul cu numӑrul doi, când apare realizarea a ceea ce se întâmplӑ, ochii încep sӑ-ţi ardӑ, tocmai de durerea conştientizӑrii. Practic rӑmâi mut. În episodul urmӑtor lucrurile se calmeazӑ puţin. Se gӑsesc mai mulţi oameni care gândesc la fel şi încearcӑ sӑ facӑ ceva împreunӑ pentru a schimba realitatea prezentӑ. Mai mulţi ochi, mai multe guri care lucreazӑ împreunӑ. Finalul este destul de deschis, un fel de iluminare, o nouӑ realitate. Problema se pune aşa: cine ne garanteazӑ cӑ noua realitate va fi altfel? Te schimbi tu pe tine, se schimbӑ ceva sau se schimbӑ doar locul?”

Anamaria Androne simte o nevoie continuӑ de “ceva mai mult” în ceea ce face. Pe lângӑ experimentare, artista vrea sӑ încerce grafica şi pictura în acrylic. Mediul artistic i-a oferit mai multe domenii pe care se poate concentra. Prin artӑ priveşte totul mult mai profund, iar Cluj-Napoca, potrivit artistei, este “locul ideal în care sӑ porneşti ceva”. Pe lângӑ arta pe care o realizeazӑ, Anamaria este Web Designer şi îi place foarte mult, pentru cӑ se bazeazӑ pe cromaticӑ, proporţii, compoziţie, toate aceste elemente ajutând-o în picturӑ. Fiecare personaj pe care îl reprezintӑ se pierde cumva în fundal. Acest efect este o altӑ trӑsӑturӑ caracteristicӑ picturilor ei, ce vine direct din experienţa proprie.

“Aş vrea sӑ evoluez foarte mult. Tot timpul simt nevoia sӑ ridic ştacheta. Încerc lucruri noi. Aşa am ajuns sӑ pictez şi un perete la ETC Studio. A fost ceva nou. Aş vrea sӑ experimentez şi stiluri diferite, nu numai tehnici. Lucrez pe pânzӑ şi digital momentan. Digital pot sӑ lucrez mai uşor, pot sӑ schimb traseul lucrӑrii mai uşor. Pe pânzӑ trebuie sӑ fiu mai clarӑ şi mai organizatӑ. Poţi sӑ mai schimbi idei, dar nu prea multe. În cazul pânzei mӑ concentrez mai mult pe tehnicӑ. Pe digital mӑ concentrez mai mult pe concept. E mai liber. Creativitatea e un micro-organism ce trebuie mereu hrӑnit. Când cineva pune presiune pe mine nu îmi place deloc. Trebuie sӑ fiu liberӑ. Cluj-Napoca e un loc foarte cozy, interesant, în care se întâmplӑ lucruri. Aş vrea sӑ mӑ dezvolt puţin mai mult în legӑturӑ cu arta, pentru cӑ nu am fӑcut o prioritate din ea foarte multӑ vreme. Vreau sӑ evoluez, sӑ fac expoziţii, sӑ învӑţ sӑ mӑ promovez, sӑ mӑ dezvolt, sӑ vӑd ce se întâmplӑ. Sӑ profit de orice oportunitate ce apare."

Una dintre lucrӑrile preferate ale artistei se numeşte “O.T.G.” Detalii despre lucrare, direct de la Anamaria: 

“O.T.G. este o provocare cӑtre un echilibru şi o înţelegere a complexitӑţii şi ironiei existenţei. Am avut mereu o fascinaţie pentru chipurile îmbӑtrânite, pentru greutatea ce o poartӑ în pielea lӑsatӑ. Traduceam mereu imaginea aceasta carnalӑ în ceva echivalent cu conceptul de timp, sentimente, gândire şi simtire, pe care nu le pot concepe sub nici o formӑ acum. Personajul este unul ce emanӑ un timp trecut, dar care este jucӑus în gest - scoate limba, cu ochii larg deschişi. Cu toţi cei patru ochi - totul este dublat, toate simţurile percep de douӑ ori mai multe. Ochii sunt obosiţi şi nu foarte limpezi. Dar sub greutatea ploapelor rӑmân larg deschişi. Baticul roşu ţine împreunӑ frumuseţea lumii. Florile izbucnesc în buchete şi lumina le completeazӑ caracterul divin. Furculiţa este un simbol al durerii - este implantatӑ în cap, într-un gest grotesc şi brutal. Faptul cӑ are vârfurile unite o face sӑ rӑmânӑ acolo pentru totdeauna - la fel cum anumite dureri sunt mereu prezente şi devin centrul sufletului nostru în mod copleşitor. Toate acestea creeazӑ o compoziţie care sfideazӑ o definiţie clarӑ - este durere amestecatӑ cu frumuseţe, cu fericire, cu joacӑ şi cu un sfârşit inevitabil. Este orice moment pe care îl trӑim.”

Ce sӑ vӑ mai spun despre Anamaria Androne? Mi-am mai amintit acum câteva mici informaţii: îi este fricӑ de gӑini, îi plac foarte mult copacii şi este o “vegetarianӑ neintenţionatӑ”(mӑnâncӑ şi carne, doar cӑ are o preferinţӑ aparte pentru tot ce este verde). 

Mai multe lucrӑri şi informaţii despre Anamaria Androne gӑsiţi aici




Back Published 17 May 2017 Creativitate
0 comments
Choose a cover
Choose