Lucian Szekely-Rafan: Natura pleacӑ din ochi

Creativitate / by Adelina Campean

Lucian Szekely-Rafan nu este un nume strӑin Clujului. Lucrӑrile lui ies în evidentӑ prin concept, tehnicӑ şi prin ceea ce transmit. Grafica are un loc special în viaţa artistului. Aşa cum spune şi Lucian, “iubirea ce nu se va stinge niciodatӑ”. Astӑzi am sӑ vӑ povestesc puţin despre artist, despre ceea ce face şi despre relaţia artist-atelier. Dar sӑ vedem mai întâi cine este Lucian Szekely-Rafan.

Îmi amintesc de prima expoziţie semnatӑ Lucian Szekely-Rafan, pe care am vӑzut-o. Am stat mult în faţa unor lucrӑri gândindu-mӑ cӑ acest artist, pe care tocmai îl descoperisem, era unul de urmӑrit. Lucrӑrile de graficӑ expuse erau ceva nou şi te fӑceau sӑ tresari, lucrӑri pe care dacӑ le priveai îndelung, te fӑceau sӑ treci de la o stare la alta. Şi aveam dreptate. Lucian Szekely-Rafan este în continuare un artist ce trebuie urmӑrit, iar grafica lui este în continuare ceva aparte şi ceva spectaculos. Multӑ lume ar spune cӑ se încadreazӑ în suprarealism. Pentru Lucian, lumea desenatӑ este realitatea lui. În general realizeazӑ graficӑ de şevalet. Aproape de suflet stӑ şi gravura, pe care, din pӑcate, nu o poate practica aşa de des precum şi-ar dori.

 “Sunt pasionat de gravurӑ. Din gravurӑ mi-am dat licenţa şi master-ul. Gravura va rӑmâne pentru totdeauna iubirea care nu se va stinge niciodatӑ, adică focul acela care se tot aprinde. Apuc sӑ fac gravurӑ foarte rar. Atelierul fiind foarte mic, nu am cum sӑ am acizi aici şi atunci fac gravurӑ când ajung prin tabere. Multӑ lume spune cӑ lucrӑrile mele sunt suprarealiste. Pentru mine ţin mai mult de cum simt eu realitatea. Sunt lucruri destul de simple, probabil denaturate de un anumit lob de-al meu, dar cred cӑ sunt destul de simple şi probabil cӑ în timp, desenul, în dezvoltarea lui, tinde sӑ meargӑ spre o laturӑ mai suprarealistӑ. Eu mӑ vӑd realist. Prin artӑ am învӑţat sӑ fiu mai bun. M-a ajutat cu multe. Toţi ştim ce înseamnӑ 18 ani, 19 ani, 20 de ani. Arta pe mine m-a calmat, m-a liniştit şi m-a ajutat sӑ-mi ocup foarte mult din acel timp în care altfel nu fӑceam nimic. Arta m-a fӑcut sӑ fiu mai disciplinat.” 

Inspiraţia vine de obicei din naturӑ. Pentru Lucian Szekely-Rafan, natura este mai mult decât natura pe care o vedem afarӑ. În mintea lui natura se schimbӑ mereu şi porneşte de la organe. Din inimӑ şi din ochi. Din acest motiv, aceste douӑ elemente se întâlnesc destul de des în lucrӑrile artistului. Orice deseneazӑ este o “naturӑ ce pleacă din ochi”. Dupӑ gravurӑ, preferatul artistului rӑmâne creionul. Pe lângӑ creion, Lucian mai foloseşte cafea şi foiţӑ de aur. Datoritӑ folosirii foiţei de aur, multe lucrӑri par sӑ tindӑ spre iconografie. Însӑ intenţia artistului prin folosirea foiţei a fost de a-şi reprezenta personajele într-o notӑ delicatӑ. Nelipsit de pe masa de lucru este cubul din lemn, de mici dimensiuni. Chiar dacӑ suprafaţa folositӑ pentru desen este diferitӑ ca texturӑ şi ca mărime, desenul pe lemn nu este cu nimic mai prejos faţӑ de cel de pe hârtie.

“Lemnul mӑ ajutӑ un pic mai mult pe zona sculpturalӑ, din cauza naturii lui. Hârtia e foarte subţire, şi nu pot sӑ o folosesc decât înrӑmatӑ. Desenul pe lemn îmi dӑ şi alte valori de prezentare a artei, e mai liber şi e mai viu, mai jucӑuş. Mi-a plӑcut mereu ori mare-mare ori mic-mic. De obicei miniaturial e un pic mai greu, dar poţi sӑ faci un anumit desen ce nu trebuie sӑ fie foarte migӑlos. În 12 mai o sӑ am o mini expoziţie, un fel de prolog, la Reactor, ce va conţine o serie de lucrӑri dintr-un proiect pe care-l construiesc în mintea mea de doi ani. Lucrӑrile vor fi din lemn. Acesta e doar începutul proiectului care probabil în toamnӑ va fi expus în Spania.”

Atelierul în care lucreazӑ a fost pe vremuri un atelier de croitorie. Se bucurӑ de el în fiecare zi. Încӑ mai pӑstreazӑ obiecte rӑmase de la vechiul proprietar. În atelier gӑseşte liniştea pe care a cӑutat-o destul de mult timp, în atelier creativitatea sporeşte şi lucrӑrile lui prind viaţӑ mult mai uşor.

“E incomparabil sӑ lucrez în atelier faţӑ de alte locuri sau acasӑ. Aici ai linişte şi nu te mai distrage nimic. Am refuzat şi sӑ-mi pun internet în atelier, tocmai ca sӑ nu fiu sedus de alte lucruri decât ceea ce trebuie sӑ fac într-un atelier. Cred cӑ sunt foarte multe lucruri care îmbunӑtӑţesc relaţia dintre tine şi ce vrei sӑ faci când ai atelierul tӑu. Eu îndemn pe toatӑ lumea sӑ-şi caute un atelier, doar cӑ în Cluj e foarte scump. Pentru mine e încӑ incredibil cӑ plӑtesc puţin pentru un spaţiu în centrul Clujului. Pentru cineva care mai plӑteşte o chirie în Cluj, achiziţia e foarte grea. De când lucrez în atelier, desenul meu s-a schimbat, chiar şi viziunea mea. Se simte o diferenţӑ mare între desenele realizate înainte şi cele de acum. Se simte o evoluţie. Aici experimentez. De multe ori experimentez pe zone mici fӑrӑ sӑ tind neapӑrat spre mai mare şi rӑmân acolo. Totdeauna avem nevoie de experiment şi avem nevoie şi de proiecte care ne macinӑ. E bine sӑ-ţi pui undeva proiectele, chiar în caietul de schiţe, pentru cӑ, la un moment dat, sentimentul ӑsta se duce şi rӑmâi cu o pagubӑ emoţionalӑ, pentru cӑ ajungi sӑ te întrebi: oare ce am zis eu atunci şi m-a frӑmântat atât de tare? Şi apoi nu mai poţi sӑ intri în acea stare. Aşa dacӑ sunt notate, poţi reveni şi sӑ duci la capӑt proiectul.”

Unul dintre obiecte rӑmase din atelierul de croitorie este biroul, pe care Lucian deseneazӑ şi lucreazӑ la piesele din lemn. Pare sӑ fi fost folosit pe post de masӑ de cӑlcat, fiindcă e cӑptuşit cu un material rezistent. ”Este mare, solid, pot bate pe el şi e rezistent.” Uitându-mӑ prin atelierul artistului, unul foarte primitor, am observat tot felul de obiecte, majoritatea colecţionate din Oser. 

“Oser-ul e o sursӑ bunӑ de colecţionat. Mai ţin în atelier şi cursuri de desen, şi atunci orice obiect e binevenit. Îmi place sӑ ţin aproape de mine obiecte vechi, cӑrora nu le-am gӑsit neapărat o utilitate. Am o mascӑ de gaze care a fost a tatălui meu. Am gӑsit-o în pivniţӑ acasă şi e un obiect aproape de mine, ca şi inima. Şi ea are nevoie de aer. Uneori fac întâlniri, în care oamenii pot sӑ vinӑ sӑ vadӑ ce se întâmplӑ în atelier. Am obiceiul ӑsta, sӑ fac un Open Studio din când în când. Sunt oameni care nu ştiu cum aratӑ un atelier. Poate nici eu nu ştiu cum aratӑ un atelier al unui alt artist. În fiecare an vin aici studenţi de la Facultatea de Litere şi le povestesc ce înseamnӑ un atelier şi ce se întâmplӑ aici. Sunt foarte mulţi oameni care cred cӑ sunt lucrӑri pe pereţi şi atât. Cei care trec pragul atelierului se simt bine, se simt natural, ca acasӑ. Exact acesta este scopul.” 

Lucreazӑ pe orice suport. Îl analizeazӑ şi se gândeşte cum poate sӑ-l punӑ mai bine în valoare prin desen. Sӑ vedem totuşi ce înseamnӑ o zi de atelier pentru Lucian Szekely-Rafan.

“Ajung la atelier cam pe la ora douӑ. Dupӑ ce ajung îmi fac o cafea. E a treia pe zi. Cafeaua de aici e începutul zilei de atelier. Pornesc muzica şi stau. O vreme stau, mӑ uit pe geam, beau cafeaua şi dupӑ aceea mӑ uit în jur şi mӑ gândesc de ce anume sӑ mӑ apuc. Şi mӑ apuc de ceva. Şi când nu am nimic de fӑcut, pregӑtesc materialele pentru viitoarele lucrӑri. Pregӑtesc lemnul, de exemplu. Șmirgheluiesc cubul pânӑ când simt cӑ pot sӑ încep sӑ desenez pe el. Îl pun deoparte şi apoi stau. În fiecare zi lucrez la mai multe lucrӑri. Sunt zile în care ştiu clar ce am de fӑcut. Şi dupӑ ce îmi beau cafeaua, mӑ apuc de lucrare. Mai desenez în caietul de schiţe, doar cӑ ceea ce schiţez se transformӑ mereu în lucrare directӑ. Nu pot sӑ mӑ opresc doar la schiţӑ. Schiţele mele nu sunt foarte schiţe. Cam aşa aratӑ o zi de atelier.”

Momentan, Lucian Szekely-Rafan pregӑteşte câteva lucrӑri pentru Festivalul de Ceramicӑ Contemporanӑ Caolin, ce va începe în data de 19 mai. Dar sӑ nu uitӑm de expoziţia din 12 mai, de la Reactor de creaţie şi experiment. Pânӑ atunci, vӑ puteţi clӑti ochii aici cu câteva lucrӑri semnate Lucian Szekely-Rafan




Back Published 28 Apr 2017 Creativitate
0 comments
Choose a cover
Choose