Daniel Popescu – Instalaţia şi realitatea din oglindӑ.

Creativitate / by Adelina Campean

Daniel Popescu este un artist ce nu stӑ prea mult pe loc, indiferent cӑ vorbim despre partea artisticӑ sau despre timpul liber. Orice realizeazӑ, o face pentru a lӑsa în urma sa ceva care sӑ conteze, atât pentru el, cât şi pentru cei cu care interacţioneazӑ. Ce face Daniel? Realizeazӑ instalaţii ce-ţi furӑ ochii şi te transpun într-o lume fascinantӑ şi misterioasӑ în acelaşi timp.

Daniel Popescu lucreazӑ în cadrul Universitӑţii de Artӑ şi Design din Cluj-Napoca, în zona de coordonare de proiecte. În paralel face doctoratul, este voluntar în cadrul multor proiecte şi, sӑ nu uitӑm ce este mai important, oferӑ publicului o concepţie fresh asupra artei. Personalitatea artistului se regӑseşte din plin în lucrӑrile sale, de la modul de concepere al acestora pânӑ la finalizarea instalaţiei. 

“Trăsăturile mele “molipsesc” și modul în care concep instalații - am o abordare perfecționistă, îmi fac un plan bine definit înainte de a trece la treabă, nu duc lipsă de răbdare și încerc să valorizez la maxim timpul. Colaborez cu persoane foarte variate pe parcursul producției și condimentez atmosfera de lucru, altfel încât această etapă să fie o experiență în sine. În acest mod, lucrările mele capătă un aspect bine finisat, calculat, dimensiuni mari și au toate șansele să te deconecteze de lumea reală, focusul fiind pe experiența estetică, cât mai intensă la fața locului.”

Source: Foto: Pavel Curagӑu

Înainte de a se dedica instalaţiei, Daniel Popescu a trecut prin arta video şi arta fotografiei. Aceste douӑ medii i-au pregӑtit terenul pentru instalaţie, ajutându-l destul de mult pe partea tehnicӑ. Instalaţia a devenit pentru artist mai mult decât o formӑ de artӑ. În momentul în care se gândeşte sӑ înceapӑ un proiect, Daniel analizeazӑ spaţiul pe care îl va folosi, şi îşi construieşte conceptul în funcţie de avantajele aduse de cӑtre instalaţie spaţiului şi invers.

“Instalaţia este un mediu care se pliază destul de bine pe scopurile pe care le urmăresc când concep o lucrare şi îmi oferă un control mai bun asupra experienţei induse publicului. Mă atrage diversitatea mediilor care pot fi înglobate sub forma unei instalaţii şi includ adesea cel puţin o componentă tehnologică în lucrări, dar nu mӑ rezum doar la acest aspect. Am avut expoziţii completate cu fotografii, video, mixed media, sculptură, desen, amplasate cu scopul de a potenţa componenta principală şi de a nuanţa întreaga atmosferă la faţa locului. Mai mult, sunt destul de atent la relaţia care se creează între lucrare şi spaţiul de expunere. Instalaţia lucrează destul de mult cu spaţiul înconjurător şi ajunge să-l deturneze pentru a-şi crea propria scenografie a locului. Pentru punerea în scenă a proiectelor, am folosit proiecţii reflectate în tot spaţiul de expunere, am restricţionat libertatea de mişcare a publicului şi l-am pus în ipostaza de a intra într-un spaţiu controlat, izolat de alţi factori externi, fie am construit o structură suficient de mare încât să acopere tot câmpul vizual. În acest fel, am mutat accentul pe experienţa estetică avută la faţa locului, pe informaţia percepută prin cât mai multe simţuri (vizual în principal, auditiv şi tactil secundar), inducând o stare reflexivă. Mă interesează fenomenul de percepţie şi mai ales, alterarea acesteia, schimbarea reperelor vizuale, inducerea stării de îndoială asupra realităţii înregistrată prin simţuri. Folosind oglinda ca mediu de deturnare a imaginii, împrumut şi conceptele imaginii de sine, a narcisismului şi a iluziei pentru a fi recompuse în funcţie de context.”

Pasiunea pentru instalaţie vine din preocuparea artistului legatӑ de light art şi optical art. În acelaşi timp este interesat de univers, de fizica opticӑ, de astronomie şi de descoperirea spaţiului. Fascinaţia pentru Univers l-a determinat sӑ studieze mai amӑnunţit lumina, cum este ea perceputӑ şi cum se poate manipula.

“Avem o nevoie fundamentală de lumină şi de proprietăţile acesteia pentru a putea exista, dar în acelaşi timp avem capacitatea de a o manipula pentru a schimba complet percepţiile şi simţurile noastre. Folosim 80% din puterea de percepţie a creierului pentru a procesa informaţia venită prin ochi, iar cultura ultimilor decenii este vizuală, amplificând credulitatea noastră în raport cu vederea. De aici, tentaţia de a mă “juca” cu acest simţ este de nestăpânit. Dacă ar fi să rezum într-un singur cuvânt ce anume mă inspiră în lucrările mele, acesta ar fi (în cel mai ştiinţific mod). Sunt adesea hipnotizat de repetiţiile, tiparele şi aglomerările vizuale construite de Yayoi Kusama, mă atrage modul prin care James Turrell te extrage din lumea reală şi te înconjoară cu perdele de lumină ce îţi dezorientează percepţia, ca şi cum te-ar suspenda într-un spaţiu ireal, iar ingeniozitatea lui Olafur Eliasson, care foloseşte intens potenţialul fizicii optice în artă, mă inspiră în abordarea dezvoltării lucrărilor. Pentru ei aş avea nenumărate întrebări legate de experienţele trăite de-a lungul carierei.”

Source: Foto: Daniel Popescu

Ultima expoziţie a artistului se numeşte “in[visible]” şi a avut loc la Galeria Casa Matei. Am fost şi eu prezentӑ la eveniment. Am trecut şi eu de la o stare la alta, dintr-o lume într-alta, la fel ca şi ceilalţi privitori. O instalaţie realizatӑ din oglinzi, pe care din orice punct le priveai, îţi ofereau o altӑ poveste şi o altӑ realitate.  

“Expoziţia in[visible] are o poveste clădită pe multă răbdare şi rezumă preocupările mele din ultimii 2 ani prin prisma mediului folosit şi a direcţiilor conceptuale urmate. Expoziţia este segmentată în 2 părţi, o zonă de acomodare şi introducere a publicului în atmosfera construită la faţa locului, urmată de componenta principală care face trecerea spre o altă lume, subiectivă şi iluzorie, o punte de evadare din realitate. Tehnic, în prima sală am inclus proiecţii video, lumină UV şi desen fluorescent, iar în a II-a sală te întâmpină o proiecţie şi un tunel acoperit cu 36.000 bucăţi de oglindă (56 metri pătraţi) în structură mozaicată neuniform care îţi răpeşte privirea, dublat de o oglindă plană mare în capăt. Ambientul este întunecat, singurele surse de lumină fiind generate din lucrări, iar sunetul este dirijat în prima încăpere de aprinderea şi stingerea unor neoane (provenite şi mesajele proiectate) sau dominant, apăsător, asemănător unui zbor în Cosmos în preajma tunelului. La nivel conceptual, prin această expoziţie am propus o serie de chestionări asupra lumii înconjurătoare și asupra propriei identități. Pornind de la simularea realității imediate, proiectul investighează descompunerea vizuală a propriului eu într-o serie de fragmentări și oglindiri ce diluează propria persoană până la un punct terminus, în care eul real pare a nu mai exista. Titlul în sine semnalează natura duală a realităţii, cheia aflându-se în teritoriul percepţiei. Jocul vizibil / invizibil se regăseşte şi în componentele expoziţiei, de la mesajele neon care alternează prin stingere şi aprindere, iepurele activat vizual în întuneric prin lumină neagră (UV), până la modul în care este folosită oglinda, contradicţia care apare - te priveşti în oglindă, dar te fragmentează până la dispariţie -, straturile ce apar treptat până la infinit în adâncime cu cât stai să contemplezi mai mult oglinda şi să schimbi focusul privirii.”

Source: Foto: Pavel Curagӑu

Ca planuri de viitor, Daniel Popescu ne pregӑteşte pentru varӑ un proiect aparte, ce va conţine, dupӑ cum spune şi artistul, “o cantitate impresionantӑ de oglinzi”. Nu putem decât sӑ aşteptӑm cu nerӑbdare.




Back Published 24 Apr 2017 Creativitate
0 comments
Choose a cover
Choose