Re:Mișcat sau hip-hop românesc a la K-lu

Creativitate / by Roxana Moraru

Când spui K-lu îți vine automat să zâmbești. Fie îți amintești de un schimb de replici regăsit în vreo melodie de-a lui, fie de vreo petrecere la care sigur ai dansat cu bucurie, că asta e starea pe care o transmite DJ-ul timișorean. Cunoscut pentru videoclipurile sale cu bucăți de cinematografie autohtonă, Alin Constantin a lansat de curând EP-ul Re:Mișcat. Mai multe despre asta vă poveștește el.

Re:Mișcat e o variantă. Alți artiști scot remixuri, dar la mine, remixurile înseamnă melodii duse în sus. Adică tempo-ul pe care îl aveau piesele de hip-hop era de 80-90 bpm și l-am ridicat cu vreo 10 unități. Le-am remișcat/mixat. E și un joc de cuvinte, cumva. Mi-a plăcut ideea. Și mă gândeam că poate în viitor mai fac și pot să le denumesc Re:Mișcat 1, Re:Mișcat 2. Dar melodiile nu le-am făcut programate pentru un E.P. De fapt le-am făcut, am postat doar clipurile editate și mi-au spus mulți că vor să le downloadeze. Nu a fost de la început un concept pentru un E.P care să poata fi downloadat. Am făcut chestia asta cu Re:Mișcatele și din dorința de a le putea pune mai ușor în seturile de party. Puțin rearanjate, în alt tempo, cu o parte ritmică suplimentară. Le-am făcut pe rând, în decurs de cinci-șase luni, fără să am intenția de a le pune într-un material. M-am gândit doar să poată să ajungă la oameni.”

Încă de la primul său album, „Chestii, socoteli”, K-lu a urmărit să aducă în fața publicului un umor fin, cu substrat. Pe atunci făcea asta cu ajutorul recplicilor din filme vechi. Acum, în noul E.P, mesajele subtile aparțin artiștilor români din zona hip-hop-ului.

„Gheto Dacii sunt de când eram eu mic. Erau și sunt favoritii mei. Îmi place conceptul lor, au toți nume de daci, textele sunt cu giumbușlucuri, trebuie să le asculți de câteva ori până să înțelegi anumite mesaje. Și îmi plăcea că de fiecare dată când îi ascultam descopeream altele. Aveau și tot felul de jocuri de cuvinte. Nu erau tari/mari nu băteau pe nimeni, nu erau gangsteri. Erau bazați pe un umor care mi se părea pe același stil cu al nostru. M-au marcat când au apărut. Îmi aduc aminte de ăștia vechi și îi ascult așa...cu drag. Și mai e si Metadone a cărui muzică merită reîmprospătată, că la vremea aia aveau alte posibilități de a înregistra, de a produce. Și ei m-au marcat. Cât despre cei mai actuali... mă gândeam inițial la o copertă, cu partea A și partea B. Școala veche. Școala nouă. Și sunt două noi și două vechi. Printre preferații mei din ambele. Sunt plăcut impresionat de ceea ce găsești acum. Sunt chiar bucuros de cum se mișcă scena, de câți oameni merg la concerte de hip-hop. Dacă înainte aveam nevoie de un artist foarte mare de afară să aduni atâția oameni, acum chiar se umple sălile și pentru artiști români.”

Folosind tehnici unice de turntablism, K-lu experimentează cu mai multe stiluri muzicale: funk, jazz, nu-jazz, afro-beat, bossa nova, broken-beat, breaks și hip hop. Despre acesta din urmă el mai spune că pe lângă ritmuri și mesaje, la acest gen de muzică l-a atras cel mai mult ce era în spatele lui, cultura hip-hop și modul în care aceasta a ajuns să fie prezentă în toată muzica.

„Mie mi-a plăcut tot timpul cultura asta cumva. Niște oameni neșcoliți muzical au decupat așa, de la alții, mici fragmente. Au folosit exact ce au avut la dispoziție... au tăiat niște bucăți dintr-o piesă veche, au modificat-o, au cântat-o și au putut să se exprime. Pe mine m-a mega inspirat schema asta. Și eu am făcut la fel, dar în altă formă. Chiar zicea cineva că în toată muzica, chiar până și în cea electronică, găsești elemente de hip hop, cumva. Dacă te duci foarte adânc, chiar așa e. Că se bazează cumva pe sampling, pe ritm, în diferite forme. Chiar și în tot felul de albume de new jazz de rock sau funk...stai și te intrebi cum adică unul singur a facut toata chestia aia care sună ca o întreagă orchestra? Îmi place mult ideea asta.  

Povestind cu bucurie despre diversitatea muzicală românească, K-lu ne-a amintit de o perioadă în care lucrurile nu stăteau chiar așa bine și ne-a arătat de ce merită să ne îndreptăm atenția spre muzica produsă la noi.

„După revoluție am visat la o scenă românească, să-i spunem underground, de rock, hip-hop și alte genuri. Și tot am sperat că vor fi artiști români. Până la revoluție nu am avut voie să ne exprimăm. A venit revoluția și am zis: stai acum să vezi... Dar supriză, că în `91 - `92 au apărut doar artiști mult prea comerciali și m-am îngrozit. Nu asta am dorit, de fapt. Apoi, ușor, scena s-a mai dezvoltat. Credeam eu că mișcarea asta va lua amploare, credeam că în `95 peisajul muzical va arăta cum arată acum, că vor apărea tot felul de trupe și o să fie cum vedeam pe MTV, cu multe festivaluri, cu trupe live...Începând din acea perioadă, mulți producători foloseau tot muzica de afară pentru producțiile lor și mă enerva chestia asta, că muzica de la noi nu este folosită. Este ușor să iei de afară că e mai largă aria, sunt mai cunoscute melodiile și găsești mai multe.

Cea mai mare satisfacție pe care i-o oferă faptul că este DJ e atunci când vede zâmbetele oamenilor și observă că ceea ce transmite se întoarce înapoi înzecit. Că există acel schimb de energie, care îl alimentează, îl motivează și îi dă încredere. Povestind despre asta, el spune că de acolo a pornit și ideea da a folosi replici din filmele românești. Înainte de a le face și variantele video, acesta făcea variante audio. Folosindu-le la party-uri, K-lu a observat că, dacă auzeau câte o glumă inserată în melodie, oamenii se bucurau instant, dansau mult mai energic și erau mult mai destinși. El s-a pus, de multe ori, și în locul publiculului, dar în ultimii ani trăiește altfel această experiență.

Tot timpul când eram în public, mă uitam puțin invidios la cei de pe scena. Mi se părea cumva că stau în poziții de supra-oameni. Când stai pe scena nu se vede așa, nu simți deloc asta..ai emotii că se poate strica ceva. Acum mă duc aproape la orice act artistic, niciodată nu am fost atât de puțin selectiv. Nu urmăresc neapărat partea artistică, ci mai mult partea umană din spatele artistului. Încerc să văd cum sunt ei ca oameni și cum fac să transmită împreună ce vor ei. Nu contează ce cânta, ci energia pe care o construiesc și fiecare cât constribuie la asta. Chiar dacă, teoretic, toți transmit în egală măsură, dacă stai și analizezi, vezi care e mai activ, care e mai tehnic și observi că fiecare are particularitatea lui, dar tocmai suma particularitatilor naște o energie minunată. Deci eu, când sunt în public, la asta mă uit de câțiva ani. La ce se transmite de pe scenă. Chestia asta mă hrănește foarte mult, poate învăț din ea. Cred că subconștient îmi iau ceva de acolo, dar nu știu neapărat să definesc lucru ăsta. Poate e felul în care comunică cu publicul, lejeritatea pe care au avut-o, cum au privit oamenii în ochi.

Mai multă muzică găsiți aici, iar noul E.P poate fi downloadat de aici.

Foto: https://www.facebook.com/djKLU




Back Published 30 Apr 2016 Creativitate
0 comments
Choose a cover
Choose