Raportoru, pictorul mahalalelor sau despre creativitate în contratimp

/ by Grolsch RO

Eugen Raportoru e fără de vârstă, deși tocmai presiunea Timpului, zice el, l-a făcut să se întoarcă la pictură. Desena și se distra cu pensulele de când era copil, a avut chiar o expoziție la cinema Grivița în anii 70, a intrat și la Tonitza unde l-a cunoscut pe Cornel Baba, care l-a inspirat în primii ani de școală de arte. Dar primii ani au și rămas singurii ani preț de câteva decade — Raportoru a renunțat la școală și la visul artistului, iar comunismul l-a reglat la societate cum a știut mai bine: în muncile mărunte, în trei schimburi, în care Eugen își pierdea răbdarea la fiecare câteva luni.

România s-a mai schimbat, au venit și anii 2000 cu sentimentul când noi n-o să mai fim copii; Raportoru a luat bacul și a dat la Universitatea Națională de Arte, la pictură, unde a intrat și s-a făcut remarcat într-o generație de studenți cu 30 de ani mai tineri.

Acum, în anii consacrării, atelierul lui Eugen e veșnic plin de artiști, de colegi și profesori din facultate, de pictori și sculptori aspiranți sau de critici și iubitori de artă adunați în jurul talentului lui. Un talent pe care Raportoru și-l exprimă modest, reluând veșnic tema mahalalei bucureștene în care a crescut și pe care o iubește.

A expus singur la Galeria Simeza, Casa Poporului, Muzeul Municipiului București, în România și Suedia, și este laureat la premiului pentru pictură a Uniunii Artiștilor Plastici în 2011.




Back Published 21 Apr 2016
0 comments
Choose a cover
Choose