PLAI - ECHOES

/ by Irina Petrovici

În weekendul 11 – 13 septembrie am plecat în gașcă mare la Timișoara să fim de față când Festivalul PLAI împlinește 10 ani.

A 3-a oară la festival, dar pentru prima oară Voluntar PLAI, am aflat cum fac oamenii care organizează PLAI-ul să țină așa faină manifestare în funcțiune și să se și bucure de ea. Ușor nu îi, iar primul care primește o linie barată e somnul. Dar energia are de unde să vină – oamenii frumoși, zâmbete multe, experiențe culturale faine și mult chill pe care n-ai cum să nu îl apreciez când vii din nebunia “marilor orașe”. Experiența personală de voluntariat la un alt festival m-a pregătit să îmi împart energiile între tura de lucru la instalația Luminarium și activitățile din festival și includ aici și concertele surpriză – n-am avut nici cea mai vagă idee ce lineup are PLAI X. 

Ediția de anul ăsta a fost aniversară și pregătită parcă și mai cu grijă: de la structura din lemn - ridicată în 10 zile, realizată de Edukube, care ne întâmpina la intrare și Amococo – Luminariumul celor de la Architects of Air care i-a relaxat pe toți cei care au dorit să-i calce pragul și să se lase uimiți de mixul de sunet și culoare, până la scenele de teatru și muzică live, proiecțiile de film și afterparty-urile.

Și n-am terminat.

În prima zi,  au fost proiectate filmele Aferim”, în regia lui Radu Jude, propunerea României la Oscar 2016 și ”Afterlife”, în regia lui Virag Zomboracz, care a primit Premiul Publicului Ceau, Cinema!. Scena de teatru Antagon a fost ocupată de Lightwave Theatre Company și spectacolul lor, ”Iubitafizica”. Pe scena de muzici s-au aflat Argatu – rezidentul ediției aniversare și Everlast – primul headliner surpriză PLAIX, cunoscut atât ca lider al fostei trupe de rap House of Pain, cât și în urma colaborării cu Carlos Santana pentru albumul Supernatural. Seara s-a încheiat pentru unii în zori - afterparty-ul a fost asigurat de Sabotage, cu ritmurile lui K-LU, Jubei, Congo Natty ft. Congo Dubz, Nãnci & Phoebe și Mighty Boogie.

Sâmbătă, Muzeul Satului Bănățean a fost gazda mai multor activități pentru toate vârstele. Toată lumea a făcut câte ceva - ateliere, workshop-uri, povești și întâlniri tradiționale pe Aleea Culturală. Participanții au fost încântați de atelierele celor de la Teatrul Maghiar, au fost provocați la creativitate de Lia Rădoi și ai ei ochelari confecționați din doze de Grolsch, au participat cu interes la șezătoarea organizată de Prin Banat, au discutat și lucrat cu Alan Parkinson, fondatorul și directorul artistic al Architects of Air.

Primii artiști surpriză ai serii au fost Koop Oscar Orchestra, suedezii care dupa 6 ani de pauză au ales PLAI-ul ca să își facă prima apariție live. Headliner-ul serii a fost Mayra Andrade, solista originară din Capul Verde, deseori comparată cu Cesaria Evora.  Cine a mai avut picioare de dansat s-a lipit de after party-ul susținut de Dudu, Marcus Intalex, Spy, Rudeness si Kapno.

Duminica dimineață am ajuns la 11 în satul PLAI. O cafea cu lapte și o liniște însorită în jurul bisericuței de lemn, dar la 12 locul s-a însuflețit bine de tot și Luminarium s-a umplut de vizitatori, unii mai mici și mai plini de energie, alții mai vârstnici și dornici să găsească un colțișor de relaxare.

Asta e probabil cea mai frumoasă zi de PLAI, când spiritele se așează confortabil în ritmul PLAI. Așa mi-a părut mie, cel puțin. Ateliere, șezători, teatru de păpuși, mult soare și relaxare sub copaci. Fiecare colțișor din Muzeul Satului Bănățean a fost împânzit de zâmbete și voie bună.

După ce am terminat ultima tură de voluntariat, am pus ochii în cer petrecând norii cu privirea. Regarde le ciel și mă gândeam că într-o lume ideală, PLAI-ul nu durează 3 zile, ci 365 de zile pe an. Într-o lume perfectă, asta e atmosfera pe care mi-o doresc, normalitatea, banalitatea, cotidianul. Cum nu există perfecțiune și e bine să fii recunoscător pentru ce primești, îmi promit de pe acum că voi fi din nou sătean în satul global al PLAIULUI la ediția din 2016.

Seara, satul s-a umplut de muzicile rezidentului Argatu. Pe scenă au urcat cei de la Bratsch, “nomazii muzicali” care duc prin lume de 40 de ani, ritmurile gipsy jazz, klezmer și folk

Capul de afiș în ultima seară a Festivalului PLAI, a fost surpriza pe care mi-a făcut ziua mi-nu-na-tă. Când am auzit probele de sunet în jurul orei prânzului am început instant să dansez și am prins-o imediat pe Laura Voluntar Plai de mână care mi-a confirmat ca Amadou & Mariam o să ne încânte diseară.

Nu cred că există cineva care să nu danseze pe ritmurile tradiționale din Mali fusion cu blues, jazz sau funk. Amadou & Mariam sunt doi artiști cu adevărat speciali. S-au cunoscut la Institutul pentru Tineri Orbi din Mali, s-au căsătorit în 1983, iar de atunci cântă numai împreună, împărtășind cu publicul dragostea lor. Au cântat în deschiderea concertelor lui Coldplay din turneul Viva la Vida, in deschiderea U2 iar cel mai recent album al lor lansat în 2012, are multe colaborări frumoase cu Santigold, TV on The Radio, Scissor Sisters, Bertrand Cantat de la Noir Desir, Theophilus London și altii. Ascultați Falila, e tare frumos:

Nu sunt fan de cifre dar m-am bucurat să aud că întreaga ediție PLAI X - 2015 a adus la Muzeul Satului Bănățean aproximativ 11.500 de oameni, de la deschiderea porților până duminică seara, după încheierea concertelor de la scena de muzică.

Pentru că au găsit relieful potrivit, ecourile PLAI-ului înca vibrează în noi, cei care am populat universul idilic din Muzeul Satului Bănățean în cele 3 zile de festival.

Le mulțumesc fotografilor Flavius Neamciuc, Marian Dualtrax și Alecs Popa pentru pozele cu care mi-am ilustrat povestea mea de PLAI.

Ne revedem la PLAI XI.



Back Published 15 Sep 2015
0 comments
Choose a cover
Choose